Eveniment
Femeie tâlhărită pe Calea Bucureşti, în Braşov. Un tânăr cu gluga pe cap i-a smuls rucsacul în care erau bani şi obiecte în valoare de 6.000 de lei

O femeie în vârstă de 55 de ani a fost tâlhărită în municipiul Brașov, în timp ce se deplasa pe Calea București împreună cu soțul său.
Trei tineri s-au apropiat de ei, iar unul dintre suspecți i-a smuls rucsacul femeii prin forță, în care se aflau bunuri și bani în valoare totală de aproximativ 6000 lei. evenimentul a avut loc pe 3 martie, în jurul orei 22.00.
„Una dintre persoanele suspecte, un tânăr în vârstă de 30 ani, din municipiul Sibiu, purtând pe cap o glugă, ar fi procedat la smulgerea rucsacului din mâna victimei, în timp ce ar fi beneficiat de sprijinul celorlalți doi suspecți, în vârstă de 18, respectiv de 22 de ani, care i-ar fi asigurat locul faptei, precum și facilitarea părăsirii zonei de comitere.”, a transmis IPJ Braşov.
După investigații, polițiștii din cadrul Biroul Investigații Criminale Brașov au identificat și reținut un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Sibiu, suspect de comiterea faptei.
Ceilalţi doi suspecți în vârstă de 18 și 22 de ani i-ar fi asigurat locul faptei și l-ar fi ajutat să fugă de la fața locului.
Bărbatul reținut a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Brașov, în timp ce cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
-
Fapt diversacum 3 zile
Oktoberfest Brașov se mută într-o locație nouă. A 14-a ediție a celui mai mare festival al berii din România va avea loc în Parcul Tractorul
-
Economicacum 3 zile
Pasaj rutier subteran de 600 de metri, proiectat la Sinaia
-
Fapt diversacum 3 zile
Cine este ruda din Covasna a Regelui Charles și prietenul de suflet al monarhului britanic
-
Fapt diversacum 3 zile
FOTO / Imagini inedite cu un urs în Munţii Făgăraş. În plină vară, se dă în zăpadă pe „derdeluş”: „Se da pe burta, pe zapada”
-
Culturalacum 3 zile
Monica Anghel, pe scena Filarmonicii Brașov. Celebra cântăreață va susține două spectacole la închiderea celei de-a 145-a stagiuni
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Un turist s-a filmat chiar înainte de a rămâne blocat pe Valea Caraimanului, în Munţii Bucegi. Bărbatul, salvat cu un elicopter de la Braşov
-
Evenimentacum 3 zile
Viteză extremă pe ciotul de autostradă dintre Cristian şi Râşnov. Un şofer care avea şi trei copii în maşină a fost surprins cu 243 km/h. Le arăta cât de puternică este maşina
-
Culturalacum 3 zile
Turneul Flautul Fermecat ajunge în luna iunie la Braşov