Eveniment
Femeie căzută într-o fântănă, în satul Grid, de lângă Șercaia

O femeie a fost salvată dintr-o fântână, unde a căzut în timp ce voia să scoată apă. Incidentul s-a produs vineri după masă, în jurul orei 19, în satul Grid, de lângă Șercaia.
Aceasta a fost scoasă de vecini în viaţă, conştientă, şi a fost preluată de medicii de la spitalul din Făgăraș.
Pompierii făgărășeni au fost solicitați în localitatea Grid, după ce o femeie a căzut într-o fântână. La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD și o autospecială. Până să ajungă pompierii la Grid, femeia a fost scoasă de vecini din fântână iar o ambulanță cu medic sosită la fața locului i-a acordat primul ajutor. Din primele informații, femeia este bine.
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO – VIDEO / Accident violent în Braşov! Mașina unei școli de șoferi „s-a înfipt” într-un stâlp pe strada Păcii. Şoferul era în timpul examinării
-
Economicacum 3 zile
Braşovul a depăşit Capitala în topul orașelor cu cele mai mari prețuri din domeniul imobiliar. Este pe locul doi, după Cluj
-
Economicacum 3 zile
Prodlacta Brașov și-a cerut insolvenţa. Compania avea în primul semestru datorii de peste 30 de milioane lei
-
Evenimentacum 3 zile
O casă din Bran a fost ţinta hoţilor! Proprietarul a rămas fără 17.000 de lei, după ce tâlharii au spart locuinţa
-
Evenimentacum 3 zile
Agenția de Investigare Feroviară a deschis o anchetă în cazul pantografului rupt de la un tren, care a rănit trei tinere la Azuga
-
Turismacum 3 zile
Târgurile de Crăciun din România, atracție pentru turiștii străini. Brașovul, Sibiul sau Craiova, printre destinațiile preferate ale vizitatorilor de peste hotare
-
Socialacum 3 zile
Procedură în premieră, la Spitalul Județean Brașov. Medicii au realizat prima crioablație pentru fibrilația atrială
-
Economicacum 3 zile
Benzina și motorina se vor scumpi, începând de la 1 ianuarie 2024. Cât vor plăti șoferii români pentru un plin