Social
Fără mască la birou, se redeschid cluburile, se pot face petreceri private. Noile măsuri de relaxare, de la 1 iunie

Guvernul a stabilit noile măsuri de relaxare care vor intra în vigoare de la 1 iunie. De luna viitoare se pot relua petrecerile private, iar competițiile sportive se pot desfășura cu spectatori și în spațiile închise. Există și condiții de participare.
De la 1 iunie se vor redeschide cluburile și discotecile, însă cu program limitat, dar și locurile de joacă și piscinele la interior. Numărul persoanelor care vor putea participa este limitat, însă poate crește dacă participanții sunt vaccinați. Spectatorii se vor putea întoarce în săli, la meciurile de handbal, baschet, futsal etc., dar și în alte spații închise în care se desfășoară competiții sportive.
Printre altele, restaurantele pot funcționa cu capacitate până la 70% acolo incidența este sub 3 la mie, în intervalul orar 5 – 00. Capacitatea poate crește dacă toți clienții sunt complet vaccinați de cel puțin 10 zile. Se redeschid barurile, cluburile, discotecile și sălile de jocuri, în intervalul orar 5 – 24, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența este sub 3 la mie.
- Activitățile culturale vor putea fi organizate în spații deschise cu cel mult 1.000 de persoane, în condițiile asigurării unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și cu obligativitatea purtării măștii de protecție. Condiția este ca incidența COVID să fie mai mică 3 la mia de locuitori.
- La aceste activități pot participa doar persoanele vaccinate cu schemă completă, pentru care au trecut 10 zile de la rapel, au un test COVID negativ sau sunt între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale. Numărul participanților poate crește peste 1.000 dacă toți sunt vaccinați.
- Se propune creșterea numărului de persoane care nu aparțin aceleiași familii ce pot circula în grupuri pietonale de la 6 persoane la 8 persoane.
- Nunțile, botezurile, mesele festive și parastasele pot fi organizate cu cel mult 70 de persoane în spații deschise sau 50 de persoane în spații închise, dacă incidența este sub 3 la mie și sunt respectate măsurile de protecție sanitară. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani. Numărul participanților poate fi mai mare dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și este asigurată o suprafață de minim 4 mp/persoană.
- Activitățile culturale, artistice și de divertisment pot fi organizate și desfășurate în spații închise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența este sub 3 la mie. Masca de protecție rămâne obligatorie. Numărul spectatorilor poate fi mai mare cu condiția ca toți participanții să fie persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
- Locurile de joacă în spații închise se pot redeschide cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și sub condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
- Competițiile sportive se pot desfășura cu spectatori atât în spații închise, cât și deschise, la capacitate de 25%, dacă incidența în localitate este sub 3 la mie. Pot asista doar persoanele vaccinate, cele care au un test negativ și cele care au trecut prin boală în urmă cu cel mult 90 de zile. Organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea competițiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV2 sau prezintă rezultatul negativ al unui test COVID șise vaccinează înaintea intrării în locația de desfășurare a evenimentului.
- Sălile de sport și fitness pot funcționa cu 70% din capacitate dacă incidența este mai mică de 3 la mie, cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană. Dacă incidența este până în 4 la mie, capacitatea scade la 50%. Totuși, poate fi permis accesul mai multor persoane, dacă acestea sunt vaccinate.
- Se reia activitatea piscinelor închise, cu 70% din capacitate dacă incidența COVID este sub 3 la mie.
- Restaurantele pot funcționa cu capacitate până la 70% acolo incidența este sub 3 la mie, în intervalul orar 5,00-24,00. Capacitatea poate crește dacă toți clienții sunt complet vaccinați de cel puțin 10 zile.
- Gradul de ocupare al spațiilor de cazare din stațiunile de pe litoral poate crește de la 70% la 85%. Dacă toți turiștii sunt vaccinați, administratorul poate permite ocuparea unității de cazare până la capacitatea maximă.
- Se redeschid barurile, cluburile, discotecile și sălile de jocuri, în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența este sub 3 la mie. Pot intra doar persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
- Creșterea gradului de ocupare crește la 70% din capacitatea maximă a spațiilor pentru operatorii economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, dacă incidența este sub 3 la mie.
Se pot organiza festivități pentru finalul de an școlar în spații deschise, cu participarea elevilor și personalului didactic, precum și a aparținătorilor, dacă aceștia din urmă sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, au un test COVID negativ sau au trecut prin boală într-un interval de cel mult 90 de zile. - Masca de protecție poate fi eliminată la locul de muncă în spații închise unde își desfășoară activitatea maxim 5 persoane, cu condiția ca acestea să fie complet vaccinate, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spațiile închise comune.
- Activitatea la locul de muncă va fi realizată cu respectarea prevederilor legale emise de autoritățile competente în ceea ce privește prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, pentru asigurarea securității și sănătății în muncă a lucrătorilor, ținând cont și de gradul de vaccinare al angajaților de la acel loc de muncă, atestat prin certificat de vaccinare împotriva virusului SARSCoV-2 prezentat de salariații pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare precum și de numărul de angajații aflați în intervalul de 90 de zile de la data testului pozitiv, pentru salariații care au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-COV-2, care dețin și prezintă angajatorului adeverință eliberată de medicul de familie.
-
Evenimentacum 3 zile
Angajatul unei firme din Brașov a furat mașina șefului său și a condus până la Focșani. Individul și-a șantajat patronul și i-a cerut 600 de euro ca să îi înapoieze autoturismul. Hoțul a și făcut accident cu vehiculul furat
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Razie a polițiștilor din Brașov la mai multe service-uri auto. Oamenii legii au descoperit peste 2000 de litri de ulei uzat și peste 7.000 de kilograme de deșeuri periculoase, depozitate în condiții improprii
-
Administrațieacum 2 zile
3,6 milioane de lei pentru proiectarea unui pasaj subteran de 600 de metri în centrul stațiunii Sinaia. Două companii au depus oferte
-
Socialacum 2 zile
1 octombrie – Ziua luptei împotriva cancerului de sân. Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi iluminate în roz
-
Evenimentacum o zi
Anchetă la o școală din Brașov din cauza unui copil de 7 ani care este acuzat că își lovește colegii de la clasa pregătitoare. Responsabilii au anunțat că vor lua măsuri abia acum, deși micuții ar fi fost agresați de trei săptămâni
-
Administrațieacum o zi
FOTO / Lucrările la terminalul RAT de lângă gara Brașov sunt aproape de final. Proiectul se află în faza de finisaje
-
Evenimentacum 6 ore
VIDEO / Doi traficanți de droguri au fost prinși în flagrant pe o stradă din Brașov. În mașina suspecților au fost găsite substanțe interzise, un pistol airsoft, arme albe și suma de 10.000 de lei
-
Evenimentacum o zi
A început noul an universitar. Peste 20.000 de studenți vor începe cursurile la Universitatea Transilvania din Brașov