Connect with us
Publicitate

Tech

Fără Facebook și Instagram, în Europa? Cele două rețele sociale ar putea fi închise din cauza unor probleme legate de protecția datelor

Publicat

pe

Cele mai populare rețele de socializare ar putea deveni inaccesibile pentru cetățenii care trăiesc în Uniunea Europeană, în această vară. Comisia pentru protecția datelor din Irlanda a anunțat că va bloca Meta, adică compania care deține Facebook și Instagram, să mai trimită datele utilizatorilor europeni către Statele Unite ale Americii, anunță antena3.ro.

Publicitate

Asta ar însemna că o astfel de decizie ar putea bloca multe dintre serviciile companiei în Europa, deci inclusiv accesul la rețelele de socializare Facebook și Instagram ar putea fi restricționat. De mulți ani, gigantul tehnologic american și activiștii europeni se luptă pentru păstrarea confidențialității datelor celor care utilizează aceste platforme.

Curtea Europeană de Justiție a anulat în 2020 așa-numitul pact Privacy Shield, privind fluxurile de date, din cauza temerilor legate de practicile de supraveghere din SUA. Prin decizia luată atunci, instanța europeană a îngreunat, totodată, utilizarea unui alt instrument juridic pe care Meta și multe alte firme din SUA îl folosesc pentru a transfera date cu caracter personal. Este vorba de Clauzele Contractuale Standard (SCC).

Decizia anunțată de Irlanda înseamnă că Facebook este constrâns să nu se mai bazeze nici pe SCC. Meta a avertizat în mod repetat că o astfel de mișcare ar putea duce la închiderea multora dintre serviciile sale în Europa, inclusiv Facebook și Instagram.

Publicitate

„Dacă nu se adoptă un nou cadru transatlantic de transfer de date și nu ne putem baza în continuare pe SCC sau pe alte mijloace alternative de transfer de date din Europa către Statele Unite, probabil că nu vom putea oferi în Europa unele dintre cele mai importante produse și servicii, inclusiv Facebook și Instagram”, a indicat Meta într-o declarație din luna martie a acestui an.

Uniunea Europeană și SUA se află în plin proces de negociere a unui nou text juridic privind transferul de date, care ar permite companiilor precum Meta să continue să trimită peste Atlantic informații despre utilizatorii europeni, indiferent de decizia autorității de reglementare din Irlanda.

Autoritățile europene și americane au convenit în martie asupra unui acord preliminar la nivel politic, dar negocierile cu privire la detaliile juridice au stagnat și este puțin probabil să se ajungă la o înțelegere finală înainte de sfârșitul anului.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes