Connect with us
Publicitate

Social

Fără cozi şi drumuri inutile la Protecţia Copilului Brașov. 40 de centre au fost digitalizate. Toate documentele se pot depune și semna online

Publicat

pe

Aproximativ 40 de centre ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov au fost digitalizate. 

Publicitate

Astfel, toate documentele se pot depune și semna online, fără să mai existe cozi și drumuri inutile. Totodată, întreg procesul a fost simplificat, transmite antena3.ro.

Proiectul a fost realizat cu fonduri europene nerambursabile, cu o valoare totală de şase milioane de lei.

Instituția pentru asistență socială și protecția copilului din Brașov este prima la nivel național care s-a digitalizat. Toate centrele subordonate precum casele de tip familial, locuințele protejate, centrele pentru persoane adulte și centrele de plasament, sunt conectate la sistemul digital ConectX.

„Am accesat 6 milioane de lei în cadrul a două proiecte în care atât instituţiile CJ, cât şi celelalte instituţii subordonate, mă refer la cele cinci şi spitale şi DGASPC, au devenit primele instituţii care astăzi sunt într-un proces de digitalizare.

Am toată convingerea că acest proces va duce la uşurarea muncii şi în acelaşi timp la foarte multe economii din punct de vedere al investiţiilor bugetare”, a explicat Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.

Publicitate

Avantejele pe care le oferă digitalizarea sunt vizibile. S-au redus timpii de aşteptare, angajatul sau reprezentantul unui centru nu trebuie să mai vină cu mapa de documente la direcția DGASPC, iar semnarea şi depunerea documentului se face electronic și se încarcă în sistem.

Cel mai mare avantaj este în cazul adopțiilor, unde timpii de depunere a documentelor s-au redus.

De la începutul lunii iulie au fost transmise și soluționate aproape 30.000 de documente cu ajutorul noului sistem.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes