Social
Făgărășenii contestă prezența municipiului lor în topul celor mai urâte orașe din România

Locuitorii din Făgăraș sunt convinși că orașul lor nu este unul urât, mai ales că este situat la poalele munților și are o cetate extrem de atrăgătoare. Făgărășenii îi invită pe români să îi viziteze.
După ce ați putut citi în ziarul nostru topul celor mai urâte orașe din România, alcătuit de câțiva votanți pe o rețea socială și câștigat de Corabia, mai mulți locuitori ai municipiului Făgăraș s-au arătat revoltați. S-au mobilizat și locuitori obișnuiți, și jurnaliști.
„Cu 57 de like-uri, Făgărașul a fost votat unul din cele mai urâte orașe. Cu câte like-uri va fi desemnat unul din cele mai frumoase?”, a titrat „Făgărașul Tău”, unul din cele mai apreciate ziare locale.
„E clar că nu putem să ne comparăm cu orașe care au o populație de 10 ori mai mare și unde dezvoltarea economică, culturală este automat mult mai mare. Dar poziția geografică, cu peisajele mirifice, cetatea, care a fost inclusă într-un top real al celor mai frumoase castele medievale din lume, liniștea orășelului, oamenii primitori și chiar progresul făcut în ultimii ani în ceea ce privește dezvoltarea lui, ar trebui să situeze Făgărașul într-un top pozitiv al celor mai frumoase orașe”, scrie autoarea articolului.
Și, ca să își susțină spusele, publică și mai multe fotografii care surprind frumusețea naturală a locului, cu cei mai înalți munți din România pe fundal și cu o cetate care a fost reabilitată în ultimii ani și care atrage tot mai mulți turiști.
Poate că dezavantajul orașului este că nu respectă „normele” celor mai multe orașe din țară considerate frumoase: este mai cenușiu în zona blocurilor din centru, traversată de DN 1, decât în cartiere și în rest, unde întâlnim casele tipice din zonă, cu străzi curate și frumoase.
„Făgărașul nu înseamnă doar străzi, trotuare, blocuri. Sunt convinsă că toate orașele au blocuri gri și o șosea proastă. Făgărașul înseamnă și oameni și multe alte lucruri. Vă așteptăm la Făgăraș, așa urât și mic cum e, să-i descoperiți valorile!”, i-a invitat făgărășeanca Mihaela Bărgăoanu pe toți cei curioși să vadă cum arată un oraș „urât” de munte.
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Un urs a intrat în parcarea unui mall din Brașov și a căzut de la etaj. Din cauza rănilor grave, autoritățile au fost nevoite să îl eutanasieze
-
Economicacum 2 zile
„Zilele porţilor deschise la Aeroportul Braşov”, programul complet al evenimentului
-
Evenimentacum o zi
Bărbat tâlhărit şi bătut de o prostituată, pe bulevardul Griviţei din Braşov, după ce a refuzat avansurile ei. Femeia a fugit cu 200 de lei
-
Economicacum 2 zile
Preţul apatamentelor din Braşov în scădere
-
Turismacum 2 zile
Surpriza de la turul Transilvaniei pe bicicletă. După ce au plecat de la Rupea, bicicliştii au mâncat un gulaș din „Sura de stepă”, rasa care apare în „Car cu boi” al lui Grigorescu
-
Fapt diversacum 3 zile
FOTO / Imagini din Orient Express. Legendarul tren a poposit două ore şi în Gara Braşov
-
Utilacum 3 zile
Braşovul, sub cod galben de ploi torenţiale şi grindină
-
Utilacum 3 zile
Schimbare pentru șoferii români! Vor plăti o nouă taxă sau nu vor mai avea acces în unele zone ale orașelor. Braşovul, pe lista municipiilor unde se va aplica