Eveniment
Emmanuel Macron vine în vizită la poligonul de la Cincu. Se va întâlni cu soldații francezi care sunt mobilizaţi în judeţul Braşov

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va veni săptămâna viitoare în România, susțin surse oficiale, într-o vizită în care se va întâlni cu soldații francezi care se află în țara noastră, precum și cu președintele României Klaus Iohannis.
Președintele Macron ar urma să vină în România miercuri, urmând să viziteze baza de la Cincu, unde se află soldații francezi. Este a treia vizită pe care o face în România președintele Franței, prima de când Macron a fost reales pe 24 aprilie, transmite Digi24.
În România, Macron se va întâlni și cu președintele Klaus Iohannis. Vizita președintelui francez are loc la câteva zile de la Summitul București 9, care va avea loc vineri, și anterior Summitului NATO de la Madrid, programat în perioada 28-30 iunie.
Grupul de luptă al NATO pe care Franța îl conduce va fi desfășurat la Cincu și are în prezent circa 800 de membri, dar pe viitor va crește la un efectiv de 1.000 de soldați, din mai multe țări NATO.
„Am fost mobilizat acum trei luni, la începutul lui martie, iar batalionul meu are acum în jur de 800 de militari, 500 sunt francezi, 300 belgieni. Am fost mobilizați la Constanța, la baza militară de la Kogălniceanu, iar acum am început mutarea la Cincu, unde grupul de luptă va fi desfășurat. Vor fi integrați soldați din mai multe state. Acum sunt din Belgia, dar vor veni cu siguranță și din Olanda, iar cu timpul acest grup de luptă va integra și mai mulți soldați din exterior, astfel încât în final să ajungem la un efectiv de 1.000 de oameni”, spunea la sfârșitul lunii trecute colonelul Vincent Minguet, comandantul Grupului de luptă al NATO din România.
Franţa a desfăşurat de asemenea în România un sistem de apărare sol-aer de ultimă generaţie.
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Accident grav, la Bran. Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina într-un gard de beton
-
Evenimentacum 39 de minute
„Spitalul groazei”, de la Brașov. Cum arată una dintre unitățile medicale din oraș unde pacienților le este teamă să ajungă
-
Evenimentacum 2 zile
O turistă a căzut 100 de metri într-o prăpastie, în munții Bucegi. Salvamontiștii din Brașov și Prahova s-au chinuit mai bine de 3 ore să o salveze
-
Evenimentacum 22 de ore
FOTO / Un stâlp a căzut pe o maşină, în zona Coresi
-
Fapt diversacum 22 de ore
Îngheţată cu gust de bere, pălincă sau vin produsă la Braşov
-
Utilacum 21 de ore
Un nou semafor a fost montat în Braşov
-
Businessacum o zi
Punctele gastro local din Vama Buzăului, exemplu de bună practică. Parlamentarii pregătesc un proiect de lege pentru dezvoltarea acestui tip de afacere în zonele rurale
-
Fapt diversacum o zi
România trece la ora de vară, în acest weekend. Când vor fi date ceasurile cu o oră înainte