Cultural
Elevii din Brașov pot lua parte la ateliere interactive și ghidaje, la toate filialele Muzeului de Etnografie. Activitățile sunt organizate în cadrul programului „Școala Altfel”

La toate filialele sale, Muzeul de Etnografie Brașov a dat startul ghidajelor și atelierelor interactive pentru copiii care, în aceste zile, desfășoară activități în cadrul programului „Școala Altfel”.
Muzeul mulțumește cadrelor didactice pentru interesul manifestat, pentru entuziasmul și profesionalismul cu care au răspuns invitației sale sau au venit în întâmpinarea programelor pe care le-a pregătit.
Cele mai așteptate sunt atelierele de pictură pe lemn, în cadrul cărora cei mici vor deprinde abilitatea de a picta modele tradiționale pe care le întâlnim frumos reprezentate mai ales pe mobilierul vechi.
Și pentru că Ziua Mărțișorului și Ziua Femeii bat la ușă, Muzeul de Etnografie Brașov a ales ca suport al exprimării creativității o inimă din lemn pe care cei mici o pot dărui celei mai importante femei din viața lor: mama, bunica, sora etc.
„Școala altfel” este un program național al cărui scop este să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socioemoționale în rândul copiilor, iar Muzeul de Etnografie Brașov, prin evenimentele înscrise în Programul acțiunilor culturale anuale prin Programul de pedagogie muzeală contribuie din plin la misiunea sa educativă.
-
Evenimentacum 2 zile
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soţia lui a fost viceprimar la Râşnov şi are afaceri prospere
-
Economicacum 2 zile
O fermă din Făgăraş lansează un suc de afine care va fi distribuit în state precum Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar, Germania sau Marea Britanie
-
Evenimentacum 3 zile
Cine este jandarmul ucis în atacul sângeros de la Râşnov. Marian lucra de 16 ani în Jandarmerie şi urma să se căsătorească la vară
-
Administrațieacum 3 zile
Literele de pe Tâmpa iluminate în culorile tricolorului la 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Braşovenii, invitaţi la Hora Unirii
-
Utilacum 3 zile
Consultație gratuită la Eximia City Clinic în Brașov! (P)
-
Sportacum 3 zile
Unele dintre cele mai mari superstaruri ale atletismului mondial vin la Brașov Running Festival
-
Administrațieacum 3 zile
Cea mai mare conferință despre tendințele viitorului și sustenabilitate din România va avea loc la Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Percheziţii la Braşov, Bucureşti şi în alte 14 judeţe într-un dosar de înşelăciune cu mobilă la comandă. Prejudiciul, 4 milioane de lei