Connect with us
Publicitate

Administrație

Elevii din Braşov ar putea primi o masă caldă la şcoală. Primăria invită părinţii şi profesorii la o consultare publică pentru acest program

Publicat

pe

Unul dintre obiectivele municipalității este de a crește calitatea serviciilor educaționale, astfel încât elevii din Brașov să beneficieze de condiții la nivelul țărilor occidentale. Pe lângă investițiile în infrastructură și în dotări, Primăria a început implementarea unui program de asigurare a unei alimentații sănătoase pentru elevi. În prima etapă, prin programul „Cornul și laptele”, a făcut demersurile necesare pentru ca elevii brașoveni să beneficieze de produse de calitate, inclusiv bio, direct de la producători. Acum trece la următorul pas, prin care se analizează posibilitatea implementării unui program de asigurare a unei mese calde pentru elevii din școlile brașovene. Prima etapă este cea prin care se testează asigurarea acestui serviciu pentru Școala Gimnazială nr. 14, în faza de proiect pilot.

Conform H.C.L. nr. 719/2022, Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, prin intermediul Winsedswiss SRL, a elaborat un studiu specializat pentru dezvoltarea unui sistem de producție și operare al cărui scop este să furnizeze meniuri calde către elevii din sistemul de învățământ public obligatoriu din municipiul Brașov. Prin acest studiu se analizează posibilitatea ca bucătăria amenajată la CATTIA, în prezent nefuncțională, să devină operațională și să furnizeze zilnic câte o masă caldă pentru toți elevii de la Școala Gimnazială nr. 14. Această școală a fost aleasă pe baza mai multor criterii, cum ar fi eterogenitatea copiilor care frecventează școala, numărul de elevi, apropiat de capacitatea de producție a CATTIA (1.500 de porții), distanța mică dintre spațiul de producție și școală.

Odată cu finalizarea studiului, primarul Allen Coliban îi invită pe toți cei interesați la o discuție pe această temă, având ca fundament datele din raportul realizat de cei de la Winsedswiss cu privire la implementarea proiectului.

„Dacă vrem să avem un oraș dezvoltat, un oraș de care să fim mândri și în care să ne placă să locuim, unul dintre cele mai importante domenii în care Primăria are obligația să investească mai mult este educația. Avem investiții în infrastructură și în dotări, dar trebuie să ne gândim la toate serviciile pe care le putem asigura elevilor din Brașov. Am început cu îmbunătățirea programului «Cornul și laptele», soluție care a fost preluat ca model de bună practică la  nivelul întregii țări. Următoarea etapă este să le asigurăm tuturor copiilor și tinerilor o masă caldă. Este un program care funcționează de ani de zile în școlile și liceele din vest, un program prin care elevii beneficiază de o masă de calitate, iar părinții de acel confort pe care îl ai când copilul tău mănâncă altceva decât fast-food sau snack-uri. În același timp, acest program permite municipalității să îi sprijine și pe cei aflați în situații sociale deosebite. Am făcut o analiză pe ceea ce înseamnă asigurarea acestui serviciu pentru elevii de la Școala nr. 14, analiză pe care vă invit să o discutăm mâine, de la ora 16:30, în cadrul consultării pe care o avem la CATTIA”, a declarat primarul Allen Coliban.

Publicitate

Consultarea publică va avea loc marți, 16 mai 2023, la ora 16:30 la CATTIA (Sala Amfiteatru), pe strada Institutului, nr. 35, sau în mediul on-line, pe platforma ZOOM. Cei interesați se pot înscrie până mâine, ora 15:30, completând formularul de înscriere.

Discuția se va axa pe analiza pe care AMB, prin intermediul Winsedswiss, a realizat-o pentru implementarea unui proiect pilot la nivelul municipiului Brașov.

În urma aplicării mai multor criterii, pentru programul pilot a fost aleasă Școala Gimnazială nr. 14 ca subiect al analizei, o școală cu 1.200 d elevi, care funcționează în mai multe corpuri, pe str. Lungă, pe str. Agricultorilor și în Stupini.

Experții au făcut o analiză complexă a introducerii unui astfel de proiect pilot, de la costurile pentru a pune în funcțiune bucătăria existentă la CATTIA, capacitatea de producție a acestei bucătării, care sunt condițiile optime de ambalare, transport, livrare, spațiile în care poate fi luată masă, până la meniul zilnic, costurile pe fiecare porție și modalitățile de susținere ale unui astfel de program.

În urma acestei analize, s-a stabilit că, pentru ca bucătăria de la CATTIA să devină funcțională, este necesară completarea investiției inițiale cu o serie de echipamente și utilaje care ar crea posibilitatea ca aceasta să ajungă la o capacitate de producție de 1.500 de porții pe zi.

Având în vedere că majoritatea școlilor au afirmat că nu dețin spații pentru ca elevii să ia masa, a fost aleasă varianta ambalării individuale pentru fiecare porție, care va fi livrată cu tacâmurile aferente.

Au fost propuse trei tipuri de meniuri, variate, care includ legume, carne, pește, cu costuri de producție de la 8,5 lei/porție la 16 lei/porție, în funcție de ingrediente. La stabilirea acestor meniuri s-a ținut cont de prevederile legale privind alimentația sănătoasă în unitățile de învățământ preuniversitar.

Tot prin această analiză s-a stabilit și modul de susținere a unui astfel de program, opinia experților fiind că el trebuie să fie susținut parțial de municipalitate, parțial de părinți, în funcție de veniturile fiecărei familii. Astfel, elevii care provin din familiile defavorizate vor beneficia de o acoperire integrală a costurilor de către Primărie, în timp ce familiile ale căror venit este de peste 5.500 de lei/lună/membru de familie vor trebui să acopere integral costurile mesei. Între cele două categorii, în funcție de venitul părinților, costurile suportate de aceștia vor fi între 80% și 30% din valoarea serviciului.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes