Social
Elevii de la „Mircea Cristea” vor beneficia de burse de 500 de lei de la Electrica. Aceştia se şi pot angaja după absolvire

SDEE Transilvania Sud, parte a Gupului Electrica, continuă și anul acesta parteneriatul inițiat în 2019 cu Colegiul Tehnic „Mircea Cristea” din Brașov și Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” din Alba Iulia, pentru susținerea învățământului în sistem dual.
În cadrul parteneriatului, SDEE Transilvania Sud asigură fiecărui elev al claselor profesionale pe care le susține o bursă lunară în valoare de 500 lei, la care, în funcție de rezultatele școlare, se poate adăuga un premiu de stimulare a performanței de 200 de lei/lună.

Elevii vor beneficia de condiții excelente de pregătire practică, inclusiv în instalațiile SDEE Transilvania Sud, precum și de echipament de lucru și de protecție. În plus, li se va asigura o masă pe zi, la locul de practică. După obținerea calificării pentru meseria de electrician, absolvenții vor avea posibilitatea de a se angaja în cadrul SDEE Transilvania Sud, sau în altă companie din Grupul Electrica.
Din dorința de a susține cât mai mulți elevi în parcursul lor spre profesia de electrician, anul acesta SDEE Transilvania Sud a extins parteneriatul cu Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” din Alba Iulia, prin crearea unei noi clase, cu 28 de locuri, cu specializarea Electrician Exploatare Centrale, Stații și Rețele Electrice. Elevii de aici se vor bucura de aceeași susținere pentru a se dezvolta profesional în cele mai bune condiții.
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Momentul când trei traficanţi de droguri sunt prinşi de poliţiştii braşoveni. Voiau să vândă jumătate de kilogram de cocaină pentru 25.000 de euro
-
Utilacum 23 de ore
VIDEO / A fost dat în folosinţă cel mai lung pod în arc din România. Traseu nou între judeţele Braşov şi Argeş
-
Evenimentacum 3 zile
Un nou caz revoltător la Codlea! Un alt bărbat ar fi stat lat la pământ sub privirile nepăsătoare ale poliţiştilor, la fel ca acum o săptămână când un tânăr a fost lovit de maşină pe trecerea de pietoni
-
Socialacum 2 zile
Topul celor mai prosperi rectori din România. Ioan Vasile Abrudan, de la Universitatea Transilvania din Braşov, pe locul doi
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Viscolul a creat probleme şi la Braşov! Două maşini avariate de copacii care s-au prăbuşit la pământ
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Bărbat urmărit internațional pentru tentativă de omor, prins la Codlea. Are de executat 8 ani de închisoare
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Accident feroviar între Bușteni și Sinaia. O mașină a fost lovită de trenul Regio Brașov – București. Doi adulți și un copil au ajuns la spital
-
Evenimentacum 3 zile
Accident între un tractor și un camion, pe Drumul Național 13, în apropiere de Rupea. Traficul în zonă este blocat