Connect with us
Publicitate

Social

Durere fără margini: Brașoveanul decedat ieri într-un accident cu parapanta era o vedetă a PRO TV

Publicat

pe

Un bărbat care practica speed-flying a decedat, miercuri, după ce a căzut de la înălţime în zona Brânei Caraimanului, victima urmând să fie coborâtă de pe munte de salvamontişti, informează Agerpres. Este vorba de cel mai bun competitor de la concursul Ninja Warrior. Braşoveanul George Mariș, în vârstă de 32 de ani, a murit miercuri dimineaţă, încercând să-şi ia zborul cu o parapantă rapidă, de pe vârful Caraiman. Nu era pentru prima oară când practica speed flying, un sport cu doar câţiva adepţi în ţara noastră, anunță și stirileprotv.ro.

Publicitate

Potrivit datelor postate pe pagina de Facebook a Salvamont România, salvatorii din cadrul formaţiilor Buşteni şi Prahova au fost solicitaţi să intervină pentru salvarea unui parapantist care s-a accidentat după ce a căzut de la înălţime.

Salvamontiştii care au ajuns la locul accidentului au constatat însă că victima a suferit leziuni incompatibile cu viaţa.

„Din păcate, persoana ce practica speed-flying a fost găsită decedată de către salvatorii montani, în zona Brânei Caraimanului. Victima va fi evacuată pe cale terestră din munte”, se precizează pe pagina Salvamont Prahova.

Publicitate

Un număr de 16 salvamontişti din cadrul formaţiilor Buşteni, Prahova şi Azuga lucrează pentru extragerea victimei din masiv. Trupul neînsufleţit va fi preluat de Serviciul de Medicină Legală.

Conform Salvamont Buşteni, persoana decedată este un bărbat de 32 de ani din Braşov care a încercat să îşi ia zborul cu parapanta de pe Vârful Caraiman, dar a căzut câteva sute de metri pe un vâlcel spre Valea Caraimanului.

Ce este speed-flying?

Speed ​​Flying este un nou sport extrem, creat de piloții de parapantă și de parașutisti care caută o nouă senzație. De câțiva ani, pionierii acestui sport au folosit parașute sau zmeie modificate. Acum există și aripi și planoare SpeedFlying special concepute. 

Acest nou sport a atras rapid din ce în ce mai mulți entuziaști. Deoarece este un sport extrem, în aceeași ligă ca Skydiving și BASE jumping etc., este, de asemenea, foarte periculos, cu un risc ridicat de accidentare sau chiar deces. Se pot atinge ușor viteze de peste 100 km/h, dar în mod normal zboară între 35 și 70 km/h și, spre deosebire de parapantă, nu există o parașută de rezervă.

Publicitate
https://stagingfinastg.wpengine.com/brasovean-mort-dupa-ce-a-cazut-cu-parapanta-in-bucegi/
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes