Connect with us
Publicitate

Economic

După reevaluare, s-a desemnat constructorul pentru modernizarea DN 73, pe tronsonul Fundata – Câmpulung

Publicat

pe

Constructorul ARL Cluj (parte a grupului Strabag) va fi desemnat câștigător al contractului pentru modernizarea DN 73 Câmpulung-Fundata, după reevaluarea ofertelor, conform surselor Economedia.

La peste un an de la lansarea licitației,după trei contestații admise la CNSC și după reevaluarea ofertelor, CNAIR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov i-ar fi desemnat pe clujeni câștigători ai contractului de aproape 500 milioane lei. Rămâne de văzut dacă după redesemnare se va intra într-o nouă rundă de contestații. Deocamadată, în SEAP, termenul oficial CNAIR pentru finalizarea reevaluării ofertelor este 17 august 2024. Pentru lotul mai ușor din județul Brașov constructorul român Viarom a început organizarea de șantier în martie.Primul Contract pentru reabilitarea DN 73 Piteşti – Braşov (aproximativ 103 km) a fost semnat în 2011 cu asocierea Azvi – Straco pentru 275 milioane lei, lucrările au început de-abia în 2014 şi s-au blocat la 50%, din cauza proiectului tehnic vechi şi a costurilor de execuţie care nu mai puteau fi acoperite la valoarea reală.

În august 2023, constructori din România, Bulgaria și Turcia au depus oferte la contractele de aprox. 700 de milioane lei pentru modernizarea a 74 de kilometri dintre Câmpulung, Bran și Brașov, tronsonul din Culoarul Rucăr – Bran unde nu s-au făcut lucrări în cadrul contractului de acum 10 ani cu Azvi.

Ofertele de la constructori conform depunerii în SEAP pentru Lotul 1:

Publicitate
  1. Ofertant unic: ANTREPRIZA DE REPARATII SI LUCRARI A R L CLUJ, Loturile: 1, 2,
  2. Ofertant unic: ONUR TAAHHUT TAŞIMACILIK INŞAAT TICARET VE SANAYI A.Ş., Loturile: 1,
  3. Ofertant unic: SELINA S.R.L., Loturile: 1,
  4. Asociere  SC GROUP CONCIF SRL (Leader), CHIRULLI ANDREA, DONAU GARTEN S.R.L., Loturile: 1, 2
  5. Asociere: GROMA HOLD LTD (Leader), EVROPEISKI PATISHTA, SC GOTT STRASSE SRL, PERFECT CONSULT EUROPE S.R.L., Loturile: 1,
  6. Asociere: BOG’ART (Leader), TODINI COSTRUZIONI GENERALI S.p.A., ALPENSIDE, Loturile: 1.

„DN 73 este un drum național european (E574) și se desfășoară pe teritoriul a două județe: Argeș și Brașov. Sectorul de la km 13+800 – km 42+850 și km 54+050 – km 92+000 se desfășoară pe teritoriul județului Argeș, iar sectorul de drum de la km 92+000 – km 128+250 pe teritoriul județului Brașov. Dintre cele 13 poduri care se regăsesc între km 54+050 – km 128+250, 7 poduri sunt parțial executate, 2 poduri sunt noi, 2 poduri au nevoie de lucrări complete de reabilitare, iar 2 poduri nu mai fac obiectul acestui proiect, fiind cuprinse în alte Contracte. Din 135 podețe, 19 au fost realizate în cadrul contractului reziliat, iar 116 au rămas de executat sau reparat.

Suplimentar faţă de soluţiile iniţiale, este prevăzută lărgirea la 4 benzi a drumului DN 73, între km 126+050 – km 128+250, pe 2,20 km, lărgire necesară datorită valorilor mari de trafic, precum și a geometriei drumurilor DN 73G și DN 73, km 128+250 – Brașov, ambele având profile de 4 benzi de circulație, zona unde în cadrul Studiului de Fezabilitate inițial era prevăzută menținerea platformei existente. Tot suplimentar sunt prevăzute fundaţii adâncite de parapeţi pe 7.266 m. Degradările constatate pe toată lungimea sectorului de drum studiat, pe care nu s-au realizat lucrări în cadrul contractului reziliat, sunt: fisuri și crăpături în stratul de uzură, pelade, faianțări, suprafețe cu ciupituri, suprafețe șlefuite, cedări de acostamente, rupturi de margine, degradări produse de lucrările de canalizări în special în localități”.-Nota de Fundamentare Hotărâre Guvern, modernizare DN 73.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes