Connect with us
Publicitate

Eveniment

După ce l-am făcut cunoscut, tânărul care a smuls flori din ghivece în Făgăraş a fost prins de Poliţie. Nu este la prima ispravă

Publicat

pe

Polițiștii di Făgăraş l-au găsit pe tânărul care acum două zile a scos intenţionat din ghivece mai multe flori, atunci când trecea pe stragă. Astfel, poliţiştii au stabilit faptul că la data de 06 iunie 2021, în jurul orei 08.00, bărbatul, în timp ce mergea pe strada Teiului din municipiul Făgăraș ar fi distrus mai multe flori și jardiniere, ce erau montate pe pervazul unei societăți comerciale.

Publicitate

Bărbatul a fost identificat ca fiind un tânăr, în vârstă de 23 ani din municipiul Făgăraș. În continuarea cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că tânărul este cercetat în alte două cauze penale pentru săvârșirea altor două fapte de distrugere.

Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, autorul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Acum polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “distrugerea”.

Publicitate

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Un material video cu faptele tânărului puteţi vedea AICI.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes