Connect with us
Publicitate

Administrație

După 10 ani, oraşul Victoria va avea din nou spital. Camelia Bertea: Eram deficitari. O zonă cu aproape 20.000 de oameni avea cel mai apropiat spital la 30 de kilometri distanță

Publicat

pe

După mai bine de 10 ani de când și-a închis porțile printr-o Hotărâre de Guvern, spitalul orășenesc Victoria din județul Brașov va avea din nou activitate. În Monitorul Oficial a fost publicată ieri noua Hotărâre de Guvern privind înființarea unității spitalicești, anunță Radio România Brașov FM.

Publicitate

Spitalul își va desfășura activitatea în subordinea administrației locale din Victoria. Este finanțat integral din venituri proprii, realizate din sumele încasate pentru serviciile medicale prestate pe bază de contract, precum și din alte surse prevăzute de lege, după cum se arată în hotărârea asumată de premierul Florin Cîțu și contrasemnată de mai mulți miniștri, printre care ministrul Sănătății.

„Este o veste minunată pentru toți cetățenii orașului Victoria și ai comunelor aferente (…) suntem în demararea procedurilor legale. Astăzi tocmai am obținut C.U.I.-ul pentru noul spital. Suntem în legătură directă cu Ministerul Sănătății pentru aprobarea structurii, apoi să trecem la angajări”, a declarat primarul orașului Victoria, Camelia Bertea, pentru Radio România Brașov FM.

Spitalul din Victoria a fost desființat în anul 2011, odată cu alte peste 60 de unități din toată țara, iar în clădire a funcționat o unitate medicală publică-privată, în baza unui contract de asociere între CL Victoria și o societate din Sibiu, contract care a încetat la finele lunii mai.

Publicitate

Camelia Bertea a precizat: „Era o situație destul de defavorizantă pentru orașul nostru, pentru că nu acoperea decât o paletă restrictivă de servicii medicale. Mai exact, 2 specialități: fizioterapie și boli interne. Este totuși un oraș cu 8.000 de locuitori, iar dacă adăugăm și locuitorii comunelor aferente, suntem undeva la 20.000 de oameni care am rămas fără spital. Cetățenii au fost nevoiți să facă naveta la cel mai apropiat spital, la Făgăraș, care se află la o distanță de 30 km, iar pentru alte afecțiuni mai grave, la Brașov, la 110 km distanță față de Victoria. Nu mai spunem despre probleme cu transportul”.

Noua structură a spitalului este în curs de aprobare de către Ministerul Sănătății. Administrația locală a solicitat, prin intermediul DSP Brașov, 50 de paturi pentru spitalizare continua și 27 de paturi pentru spitalizare de zi. Ce specialități medicale vor funcționa la Victoria ne spune tot primarul orașului:

„Specialitățile pe care le-am propus noi sunt: chirurgie, boli interne, fiziokinetoterapie, pediatrie, ginecologie, cardiologie, endocrinologie – unde avem deja personal medical identificat. De asemenea, avem asistenți medicali și infirmieri în zonă, urmând ca pe parcurs să completăm și cu alte specialități”, a specificat primarul Camelia Bertea.

Spitalul orășenesc Victoria a fost deschis pentru prima dată în 1974, în urma unui ordin al Ministerului Sănătății, iar în 1980 a fost dată în folosință o clădire nouă pentru serviciile medicale de care beneficiau locuitorii din zonă. Din 2006, în acest spital îngrijirile medicale s-au axat mai mult pe tratarea cazurilor cronice, astfel că denumirea a fost de Spitalul de Boli Cronice Victoria.

sursa: Radio România Brașov FM

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes