Aceasta e istoria unei idei vizionare: construirea unei căi ferate care să lege Transilvania de Muntenia, trecând Carpații prin Pasul Buzău. E însă o istorie scurtă, încheiată înainte de vreme: construcţia s-a oprit în mai multe rânduri, înainte şi după Primul Război Mondial, şi în 1931 de tot, atunci când nu mai erau de realizat decât cei aproximativ 40 de kilometri ce despărțeau Întorsura Buzăului de Nehoiaşu. Părţi ale unui proiect uriaş, cele două staţii rămân pentru totdeauna uitate „puncte terminus” ale unor linii ferate secundare.
Premisele acestui proiect pot fi identificate încă din anul 1862, când, în textul unui memoriu tratând problema realizării „celei dintâi căi ferate din România Unită”, ilustrul om politic şi ziarist George Bariţiu (1812-1893) considera că viitorul traseu ar fi trebuit „să lege Giurgiul cu Bucureştiul şi, trecând prin Ploieşti, să se apropie de munţi”, scrie stiridinsursebuzau.ro.
Buzău-Nehoiaşu, primul tronson al căii ferate, e inaugurat în 1909
Punerea în practică a ambițiosului deziderat avea să demareze însă abia patru decenii mai târziu, la 24 martie 1907, când în „Monitorul Oficial” nr. 276 este publicat textul Înaltului Decret Regal Nr. 1129, prin care era aprobată construcţia viitoarei linii ferate particulare „de utilitate publică” Buzău-Nehoiaşu, primul tronson al proiectatei căi ferate Buzău-Braşov.
Realizată de antrepriza inginerului Maximillian Schiffer, din fondurile puse la dispoziţie de banca „Marmorosch-Bank &Co.”, noua cale ferată a fost deschisă circulaţiei în ziua de 30 ianuarie 1909, exploatarea sa urmând a fi realizată de „Societatea anonimă a căii ferate Buzău-Nehoiaşu”, în baza unei convenţii încheiate cu Direcţiunea Generală a Căilor Ferate Române.
Cu toate că, în anul 1913, administraţia feroviară naţională prevedea realizarea unui studiu vizând prelungirea liniei până la Întorsura Buzăului, izbucnirea Primului Război Mondial a făcut ca această idee să fie abandonată.
Între cele două războaie se construiește şi tronsonul Hărman – Întorsura Buzăului
După încheierea conflagrației mondiale, dar mai ales după reunificarea României, problema deschiderii unei noi legături feroviare transcarpatice avea să revină în actualitate: proiectul s-a regăsit în toate cele patru programe de dezvoltare ale reţelei feroviare naţionale, ce au fost elaborate succesiv între anii 1920-1926. În acest context, prin legea publicată în „Monitorul Oficial” nr. 80 din data de 12 iulie 1923, linia „Braşov-Buzău” era considerată „lucrare de utilitate publică”, iar Direcţiei Generale a Căilor Ferate Române îi e acordat un credit în valoare de 100 de milioane de lei pentru realizarea sa.
În toamna aceluiași an, construcţia drumului de fier transcarpatic a fost reluată, șantierul său mutându-se de această dată în Transilvania, la Hărman, o mică staţie situată pe linia magistrală Braşov-Deda. După şapte ani şi jumătate, în ziua de 25 iunie 1931, răsună, la Întorsura Buzăului, șuieratul primul tren. Dar, ca şi cu două decenii în urmă, la Nehoiaşu, lucrările se opresc din nou. Iar, peste puţină vreme, situaţia geopolitică a Europei se degradează rapid, ceea ce face ca aproape toate fondurile de care dispunea Direcţia Generală CFR să fie realocate către alte proiecte mult mai necesare în cazul izbucnirii unui nou conflict militar.
Urmarea: cei aproximativ 40 de kilometri de traseu ce mai trebuiau construiți pentru a îndeplini doritul vis al românilor de pe cele două părţi ale Carpaţilor nu aveau să mai fie realizați niciodată – iar cele două staţii de cale ferată, de la Întorsura Buzăului şi Nehoiaşu, rămân, pentru totdeauna, doar nişte uitate „puncte terminus” ale unor linii ferate secundare.
La Teliu, cel mai lung tunel feroviar din România
Pentru ca proiectatul „drum de fier” transcarpatic să poată străpunge culmile întâlnite pe tronsonul său cuprins între Braşov şi Întorsura Buzăului, a fost necesară însă construcţia a trei tuneluri, cel mai important dintre ele, de la Teliu, măsurând nu mai puţin de 4.379 de metri. Monumentala lucrare de arhitectură feroviară, ce rămâne şi în prezent cea mai lungă construcţie de acest tip din România, a fost realizată de antrepriza germană „Julius Berger Tiefbau Aktien Gesselschaft-Berlin”, excavarea sa demarând de la nord către sud, în ziua de 15 iulie 1924.
După aproape un an, în ziua de 5 iulie 1925, o altă echipă de tunelişti a început să lucreze în sens contrar, dinspre actuala staţie de cale ferată Întorsura Buzăului, cele două galerii întâlnindu-se în ziua de 1 octombrie 1926, la o distanţă de 3.363 de metri de portalul nordic al tunelului şi 1.013 metri de cel sudic. Finalizat la 30 septembrie 1928, deschis circulaţiei în ziua de 25 iunie 1931 şi inaugurat abia trei ani mai târziu, la 24 iunie 1934, tunelul a fost proiectată astfel încât să nu stânjenească o eventuală dezvoltare ulterioară a atât de necesarei legături transcarpatice; gabaritul său permitea instalarea unei linii ferate electrificate cu două fire de circulație, linie care nu se va mai construi însă niciodată.
Astăzi, numai câteva trenuri de pasageri ale companiei private care a preluat în concesiune, în 2005, calea ferată Hărman-Întorsura Buzăului mai străbat zilnic bătrânul tunel – şi doar șuieratul tainic al vântului ce se strecoară uneori prin portaluri mai spune povestea proiectului vizionar de traversare a Carpaţilor…
Sursa: historia.ro, stiridinsursebuzau.ro
Foto: stiridinsursebuzau.ro
and then 