Prima pagină
Dr. Moldovan: „facem eforturi mari pentru a găsi un loc de internare”

Managerul medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Braşov, dr. Andreea Moldovan, a explicat într-o intervenţie la postul de televiziune Digi24 situaţia existentă în spitalele Covid din Braşov.
Şefa de la „Infecţioasele” din Braşov a declarat că situaţia dificilă este „resimţită de săptămâni bune, nu doar de acum, pentru că de atunci lucrăm cu un spital care este aproape plin în permanenţă, în care pe măsură ce externăm pacienţi se internează alţii şi în cadrul căruia cererea de internări este foarte mare”.
Din nefericire, situaţia de la Spitalul de Boli Infecţioase nu este singulară după cum susţine doamna doctor Moldovan: „aceiaşi situaţie pe care o avem noi o semnalăm şi în alte spitale Covid din Braşov. Practic avem o problemă care nu este singulară în spitalul meu (n.r. Spitalul de Boli Infecţioase Braşov), ci care este comună pentru judeţul Braşov şi care, din păcate, devine comună pentru întreaga ţară”.
Chiar şi în această situaţie, aproape extremă, doctoriţa Moldovan susţine că „încă putem să facem faţă situaţiei, sunt nişte eforturi mari de a găsi locuri pacienţilor când aceştia au nevoie de internare. Şi, practic, este un efort întotdeauna între noi, celălalte spitale şi cei de la centrul judeţean de coordonare ca toţi pacienţii care necesită internare să fie internaţi într-un timp cât mai scurt posibil. Este tot mai mult un joc pe muchie, în sensul în care efortul de a găsi acel loc necesar este mult mai mare decât era acum 3-4 săptămâni”.
Managerul medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Braşov crede că este un cumul de explicaţii pentru numărul mare de cazuri de infectare cu Covid-19 în Braşov, cel mai important fiind acela că „determinăm sau facem multe teste PCR. În Braşov sunt multe laboratoare care prelucrează astfel de teste. Cererea populaţiei este mare, mai mare comparativ cu alte judeţe”.
foto: romaniatv.net
-
Administrațieacum 2 zile
FOTO / 150 de ani de când primul tren a oprit la Brașov
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Accident pe bulevardul Mihail Kogălniceanu, din Brașov. Două maşini şi o motocicletă implicate
-
Evenimentacum 3 zile
Hoţi specializaţi în furat boxe din magazinele din Braşov. După ce au fost prinşi, au bătut un agent de pază
-
Administrațieacum 2 zile
Veşti bune pentru pensionarii din Braşov. Vor merge gratuit cu autobuzele RATBV
-
Utilacum 2 zile
Alertă alimentară: un produs consumat de români, retras de la comercializare. Se recomandă distrugerea
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Doi turiști din Olanda au rămas blocați în masivul Făgăraș. Ei și-au petrecut noaptea pe munte, într-o zonă foarte periculoasă
-
Socialacum 2 zile
VIDEO / Un martor din dosarul DNA în care este cercetat fostul primar din Ghimbav a fost snopit în bătaie, în plină stradă. A fost bătut e un temut interlop din Olt
-
Economicacum 3 zile
Nouă oferă a Guvernului pentru profesori: 4.000 de lei, alocat în două tranșe