Connect with us
Publicitate

HealthTalk

Dr. Adrian Hajdu, medic oncolog la Spitalul Regina Maria Brașov: „Cu ajutorul terapiilor actuale putem discuta despre ani de supraviețuire în cazul unui cancer în stadiul IV”

Publicat

pe

  • Tot mai multe paciente sub 40 ani sunt diagnosticate cu cancer mamar chiar și în stadiul IV
  • Pacientele diagnosticate în stadii incipiente (I-III) au șanse foarte mari de vindecare
  • Cancerul de sân rămâne cea mai frecventă formă de cancer care afectează femeile din toată lumea

Eva a aflat la 39 de ani că suferă de cancer mamar în stadiul IV. Fostă sportivă de performanță (arte marțiale) și mamă a 3 copii, vestea diagnosticării a șocat-o și i-a pus la încercare determinarea de a ieși câștigătoare și din această luptă. Acum însă, adversarul avea un avantaj puternic – cancerul era în stadiu avansat, cu metastaze osoase și hepatice.

După mai multe experiențe la medici care au demoralizat-o, Eva nu și-a pierdut speranța și a ajuns la Spitalul Regina Maria Brașov pentru un consult de tip second opinion (a doua părere), unde a fost preluată de Dr. Adrian Hajdu, medic oncolog, care a rămas impresionat de dorința ei de a învinge boala. Eva a prins foarte repede încredere în medic, pentru felul blând și empatic în care i-a explicat stadiul bolii și cât de important este să lupte pentru familia care o așteaptă acasă, în Sfântu Gheorghe, așa că a hotărât să continue aici planul de tratament.

Între echipa oncologică și pacienți se creează, inevitabil, o relație și ajungem să-i cunoaștem pe bolnavi dincolo de un simplu diagnostic, spune medicul.

Tot mai multe paciente sub 40 ani sunt diagnosticate cu cancer mamar

Publicitate

Toate cazurile oncologice sunt dificile și, din păcate, în ultima perioadă sunt tot mai multe paciente sub 40 ani cu diagnosticul de cancer mamar, în diferite stadii, inclusiv metastatic, mărturisește Dr. Adrian Hajdu.

Cancerul de sân rămâne în continuare cea mai frecventă formă de cancer care afectează femeile din toată lumea. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, 2.3 milioane de femei au fost diagnosticate cu cancer de sân la nivel global în 2022, dintre care  670.000 au pierdut lupta cu boala. În România, în anul 2020, au fost înregistrate peste 12.000 de cazuri noi de cancer de sân, potrivit Agenției Internaționale pentru Cercetarea Cancerului.

Situația a devenit însă și mai îngrijorătoare odată cu creșterea cazurilor de cancer la persoanele tinere, cu vârsta sub 50 de ani. Potrivit unui studiu realizat în 2023 de BMJ Oncology, rata de diagnosticare cu cancer aproape s-a dublat din 1990 și până în anul 2019, la această grupă de vârstă.

Printre pacienții mei se află numeroase femei, în stadiul IV, care sunt sub tratament paleativ de mai mulți ani. Pacientele în stadii incipiente (I-III) au șanse foarte mari de vindecare, spune dr. Adrian Hajdu.

Cu toate acestea, Dr. Adrian Hajdu precizează că pacientele în stadii incipiente (I-III) au șanse foarte mari de vindecare, iar cancerul mamar este curabil dacă este depistat precoce, prin screening regulat.

Medicina extraordinară. Tratamentul medicamentos inovator administrat de medicul Adrian Hajdu care i-a salvat viața

„Când s-a prezentat, pacienta avea puține așteptări deoarece i s-a comunicat că este diagnosticată cu un cancer mamar, stadiul IV pentru care nu se poate iniția chimioterapie din cauza unei trombocitopenii secundare. Am completat bilanțul pre-terapeutic cu investigații imagistice și serologice care nu erau făcute înainte, știind că există și altă variantă de tratament în afara chimioterapiei clasice, respectiv o moleculă relativ nou, foarte scumpă, dar rambursată în România prin Casa de Asigurări de Sănătate în baza unui protocol terapeutic”, a explicat Dr. Adrian Hajdu.

Din cauza stadiului avansat al bolii, medicul oncolog nu a recurs la tratament chirurgical, ci a recomandat o terapie în 3 pași – administrarea a 2 agenți hormonali (unul cu administrare subcutantă, un implant la 28 zile + unul oral zilnic) împreună cu o terapie modernă, inhibitorul CDK 4/6 (o medicație folosită in tumorile mamare hormono-dependente în stadii metastatice și local avansate).

După prima lună de tratament medicul a spus că analizele mele sunt perfecte, povestește tânăra.

Cu ajutorul tratamentului modern, al monitorizării atente din partea doctorului oncolog și a echipei medicale extraordinare, Eva și-a reluat treptat activitățile de acasă, alături de soțul ei și de cele 3 fetițe.

„După patru luni de tratament, pot spune că mă simt mult mai bine, nu mai sunt așa de obosită, iar tumorile care erau de mărimea unui ou de prepeliță s-au micșorat. Le simțeam la palpare și acum nu le mai simt”, a povestit Eva.

Pentru a oferi pacientei cea mai bună și sigură abordare medicală, Dr. Adrian Hajdu a colaborat cu o echipă multidisciplinară de medici din cadrul Spitalului Regina Maria Brașov, și chiar a analizat cazul Evei în cadrul Comisiei Oncologice Multidisciplinare (Tumor Board), pentru a stabili strategia terapeutică alături de colegi specialiști în tratarea afecțiunilor oncologice. De asemenea, la fel de importantă în acest proces a fost legătura formată între medic și pacient, pentru că „răbdarea, asigurarea pacientului că nu este singur în această luptă, respectul și sinceritatea îl poate ajuta să depășească mai ușor dificultatea aflării unui astfel de diagnostic”, explică medicul.

Cu ajutorul terapiilor actuale putem discuta despre ani de supraviețuire în cazul unul cancer în stadiul IV.

Dr. Adrian Hajdu susține că „fiecare pacient este unic, răspunde într-un mod unic la medicație, are propriile patologii asociate, propria complianță la tratament și, nu în ultimul rând, propria doză de noroc”.

Pe parcursul evoluției bolii, poate să apară un medicament inovator care să îi ofere pacientului șanse extraordinare de vindecare și să îi redea cursul normal al vieții. Pentru Eva, deschiderea către nou a ajutat-o să se întoarcă cu bine acasă, fără dureri sau disfuncții majore. Este recunoscătoare ajutorului pe care l-a primit la Spitalul Regina Maria Brașov și mai ales „oncologului de aur” care i-a fost alături încă de la prima consultație. Eva continuă și astăzi tratamentul cronic paleativ și se află sub monitorizarea atentă a Dr. Adrian Hajdu, care se asigură că starea ei de sănătate se menține în norme optime.

Există medici și specialiștii care își asumă responsabilitatea de a deschide drumuri în medicina românească și există pacienți care alături de medicii lor fac medicina să fie extrordinară. Acolo unde există speranțe minime, găsim echipe medicale dedicate care redefinesc standardele medicale pentru a salva viața pacientului.

De 28 de ani, medicii de la Regina Maria transformă tratamentele în povești de vindecare, unindu-și forțele pentru a scrie pagini noi în cartea medicinei extraordinare.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes