Connect with us
Publicitate

Eveniment

Două prostituate din Brașov au fost jefuite chiar de clienții lor. Hoții le-au amenințat cu cuțite și au reușit să fugă cu 4.200 de lei

Publicat

pe

De un caz mai puțin obișnuit s-au lovit polițiștii și procurorii din Brașov. În urmă cu o săptămână, două tinere au sunat la 112 și au anunțat că au fost jefuite de doi indivizi, chiar în propriul apartament. Oamenii legii s-au deplasat la domiciliul fetelor iar acolo au descoperit o poveste desprinsă parcă din filme.

Publicitate

Pe 15 ianuarie, doi tineri din Dâmbovița le-au sunat pe cele două fete după ce au găsit numerele lor de telefon pe internet. Tinerele erau prostituate și sperau să câștige niște bani de la clienții care le-au contactat. Așa că fetele i-au invitat la ele acasă pe cei doi bărbați, fără să bănuiască vreo clipă ce urma să se întâmple.

În jurul orei 22.00 indivizii au ajuns la apartamentul fetelor, au intrat în casă și au început să le amenințe pe cele două tinere cu un cuțit. Le-au furat banii, adică 4.200 de lei, dar și alte bunuri. Hoții au avut și un complice. În fața blocului un al treilea bărbat i-a așteptat cu mașina pornită și i-a ajutat să se facă nevăzuți.

Bucuroși de succesul pe care l-au avut, hoții au vrut să dea lovitura și la alte prostituate din Vâlcea. Doar că bărbații nu bănuiau că sunt în vizorul polițiștilor, așa că au fost prinși în flagrant în timp ce voiau să ducă la îndeplinire al doilea jaf.

Publicitate

„În urma activităților investigativ-operative desfășurate în cauză, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești, Postului de Poliție Ulmi – I.P.J. Dâmbovița și Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr – I.P.J. Sibiu, au identificat atât autorii faptei, cât și persoana care le-a facilitat transportul la și de la locul săvârșirii faptei, aceștia fiind trei bărbați, în vârstă de 33 ani și 24 ani din județul Dâmbovița. Astfel, la data de 21 ianuarie 2022, în jurul orei 23.59, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, cu sprijinul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, au surprins în flagrant delict persoanele anterior menționate, imediat după ce, sub pretextul că ar fi interesați de servicii sexuale contracost, ar fi pătruns într-o locuință situată pe raza județului Vâlcea, unde ar fi amenințat cu acte de violență și cu obiecte ascuțit înțepătoare două persoane de sex feminin și le-ar fi sustras acestora suma de 2.800 lei. De asemenea, transportul la și de la locul săvârșirii faptei a persoanelor bănuit, fiind realizat de către o a treia persoană. În baza probatoriului administrat în cauză, cei trei bărbați au fost reținuți pentru pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov”, au declarat oficialii IPJ Brașov.

Hoții, dar și complicele lor urmează să ajungă în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Ei sunt acuzați de tâlhărie calificată și complicitate la tâlhărie calificată.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes