Connect with us
Publicitate

Prima pagină

Două licee braşovene au avut promovabilitate de 100% la Bac

Publicat

pe

Absolvenții de liceu pot răsufla ușurați. Aproape trei sferturi dintre candidații prezenți la Bacalaureat au promovat examenul, respectiv 71,03%, rată de promovare în județul Brașov, înainte de contestații. Din seria curentă, rata de promovare este 78,71%, iar din seriile anterioare, 32,47%. Comparativ cu anul trecut, rata de promovare a scăzut cu 1,71%, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Brașov.
Cu acest procent județul Brașov se clasează pe locul al patrulea la nivel național, după Cluj (77,8%), Sibiu (71,8%) și Iași (71,4%).

Publicitate

În cifre, asta înseamnă că în această sesiune au promovat 2.464 de candidați, dintr-un total de 3.469 candidați prezenți. Dintre aceștia, 2.277 de candidați sunt din promoția curentă, iar 187 de candidați sunt din promoțiile anterioare. Precizăm că 158 de candidați au absentat, iar 8 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.

În acest an, județul nostru are 3 medii de 10 la Bac, unul de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” și doi de la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”.
Note de 10 au mai fost, însă: „26 la proba de Limba și literatura română, 5 la proba de Limba și literatura maternă, 206 la proba obligatorie a profilului, 84 la proba la alegere a profilului și a specializării”, potrivit lui Valentin Bucur, purtător de cuvânt al IȘJ Brașov

„Șaguna” și „Moisil”, promovare 100%
În acest an, două licee au promovare de 100% la Bac. Este vorba despre Colegiul Național „Andrei Șaguna” și Colegiul Național de Informatică „Gr. Moisil”. Alte 3 licee au o rată de promovare de peste 96%: Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, cu 98,36%, Colegiul Național „Johannes Honterus”, cu 98,21%, și Colegiul Național „Unirea”, cu 96,69%.

Publicitate

Contestații pot fi depuse azi și mâine
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 20:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes