Connect with us
Publicitate

Eveniment

Două femei din Guineea care circulau cu trenul Braşov – Nyrabrany (Ungaria) au fost oprite la graniţă. Poliţiştii au văzut pozele din paşaport nu semănau

Publicat

pe

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Valea lui Mihai au depistat două femei din Guineea care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, folosind documente de identitate eliberate de autorităţile din Guineea şi Italia, care aparţineau altor persoane. Femeile au fost depistate în trenul internaţional care circula pe ruta Braşov – Nyrabrany (Ungaria).

Publicitate

În data de 25.09.2022, în jurul orei 08:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Valea lui Mihai, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, călătorind ca pasageri în trenul internaţional care circula pe ruta Braşov – Nyrabrany (Ungaria), două femei care s-au legitimat cu un paşaport R. Guineea şi un permis de şedere eliberat de Italia.

Cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoanele prezente la control şi fotografiile din documente există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care acestea au fost conduse la sediul instituţiei pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii de frontieră, s-a constatat faptul că femeile sunt posesoare de paşapoarte turistice eliberate de autorităţile din R. Guineea şi nu posedă vize tip Schengen.

Publicitate

Lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârşirea infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes