Fapt divers
Două drone care au camere cu termoviziune au ajuns în dotarea Salvamont Brașov. Noile dispozitive vor fi folosite în misiunile pe munte

Serviciul Public Județean Salvamont Brașov, serviciu aflat în subordinea Consiliului Județean Brașov, are din acesstă lună în dotare două drone de ultimă generație dotate cu cameră cu termoviziune, În anul 2022, Salvamont Brașov a achiziționat prima dronă de salvare cu termoviziune din Județul Brașov, iar în acest an au reușit să achiziționeze a doua dronă dotată cu camera termică cu infraroșu FLIR.
Dronele vor reduce semnificativ timpul de căutare a victimelor crescând astfel șansa acestora de supraviețuire, inclusiv pe timp de noapte, grație performantei camere cu termoviziune ce poate detecta de la înălțime persoana căutată. Echipamentul le va permite salvatorilor montani să analizeze într-un timp foarte scurt suprafețe mult mai mari de teren precum locuri izolate, goluri alpine, muchii de munte, cărări sau prăpăstii.
„Salvatorii montani din cadrul SPJ Salvamont Brașov urmează în această perioadă cursurile puse la dispoziție de Autoritatea Aeronautică Civilă Romană, iar până la sfârșitul lunii aprilie ne dorim să avem cel puțin 10 piloți certificați. Totodată ne dorim ca până în luna iunie să reușim cu sprijinul Consiliului Județean Brașov, Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont și a partenerilor noștri să amenajăm și Centru Judeţean de Analiză a Datelor Colectate cu Drona din Brașov”, au declarat reprezentanții Salvamont Brașov.
La începutul acestui an, salvamontiștii brașoveni au mai primit două echipamente noi care sunt folosite în intervențiile din zonele montane. Este vorba despre un set de atele și o saltea, ambele dotate cu sistem vacuum.
Salteaua este special realizată pentru transportul răniților. Aceasta oferă siguranță pacientului în timpul procedurilor medicale fiind posibilă fixarea răniților cu ajutorul centurilor de siguranță. De asemenea, aceasta este realizată din material rezistent și de calitate superioară, este transparentă la razele X și este potrivită pentru toate situațiile de prim ajutor. Salteaua cu vacuum a fost achiziționată cu sprijinul ASV România și a mai multor parteneri.
Atelele vacuum care permit o perfectă imobilizare a membrelor inferioare și superioare prin eliminarea aerului din interior. Acestea sunt echipate cu o supapă exterioară pentru a evita unele probleme, au trei curele Velcro, sunt fabricate din vinil, acoperite cu nailon și sunt translucide la raze X.
-
Evenimentacum 3 zile
„Spitalul groazei”, de la Brașov. Cum arată una dintre unitățile medicale din oraș unde pacienților le este teamă să ajungă
-
Turismacum o zi
Destinația turistică numărul 1 a României în 2023 se află în judeţul Braşov. A fost votată de jurnaliştii din Clubului Presei de Turism
-
Administrațieacum 11 ore
Trei pavilioane ale Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov intră în patrimoniul Consiliului Județean Braşov
-
Socialacum 3 zile
FOTO / Meniu complet, în valoare de 17 lei, la cantina școlară. Ce mănâncă elevii unor unități de învățământ din Brașov la masa de prânz
-
Fapt diversacum 3 zile
FOTO / Fenomen impresionant! Munţii Făgăraş vizibili de la sute de kilometri, din judeţul Cluj
-
Fapt diversacum 3 zile
Braşovenii vor putea „adopta” un animal de la grădina zoologică. Cu 10 euro, se scrie numele pe un panou de la intrarea în Zoo, pentru 2.500 de euro poți vedea live, de acasă, ce face animalul
-
Administrațieacum o zi
Catacombele Braşovului, de După Ziduri, vor fi redeschise pentru public
-
Evenimentacum o zi
Accident rutier la ieșirea din Făgăraș: două victime după ce o autoutilitară s-a răsturnat