Connect with us
Publicitate

Social

Două dosare penale, duminică seară, pentru „alcool la volan”

Publicat

pe

Doi șoferi s-au ales cu dosar penal, duminică seară, din cauza faptului că au condus băuți.

Publicitate

În primul caz, în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 27 ani, care conducea un autovehicul pe strada Emil Racoviță. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,54 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Un dosar similar a fost deschis de polițiștii din comuna Voila, care, la aceeași oră, au depistat la Cincu un bărbat care conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes