Connect with us
Publicitate

Eveniment

Două aeronave cisternă ale NATO au zburat deasupra Brașovului vreme de câteva ore. Acestea au efectuat misiuni de realimentare aeriană

Publicat

pe

Două aeronave cisternă care aparțin Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii au efectuat ieri zboruri deasupra Brașovului, vreme de câteva ore. Este vorba despre avioane McDonnell Douglas KC-10A Extender și Boeing KC-135R Stratotanker care au fost surprinse sâmbătă în timp ce survolau spațiul aerian din Brașov. Aplicația Flightradar24 a înregistrat traseul aeronavelor, iar specialiștii spun că acestea ar fi executat misiuni de realimentare aeriană ale altor aparate de zbor.

Publicitate

În urmă cu câteva zile, Flightradar a înregistrat traseul unei drone Northrop Grumman RQ-4 Global Hawk, care survola spațiul aerian ucrainean, monitoriza și transmitea informații aliaților occidentali în legătură cu amenințarea unei invazii a Rusiei, scrie digi24.ro.

Global Hawk este una dintre aeronavele fără pilot din categoria celor din ultima generație. Autonomia de peste 36 de ore de zbor îl duce în fruntea inovațiilor tehnologice americane. Zi de zi, aparatul de zbor de peste 130 de milioane de dolari pleacă din Malta și survolează spațiul aerian ucrainean și supraveghează până la 100.000 de kilometri pătrați.

Marile companii aeriene din Europa nu mai operează zboruri în spațiul aerian ucrainean de teama unor eventuale tragedii asemănătoare cu cea din 2014 atunci când 298 de pasageri ai zborului Malaysia Airlines MH17 au fost uciși de o rachetă lansată din zonele controlate astăzi de separatiștii pro-ruși din Donbas.

Publicitate

Misiunea dronei a început în luna ianuarie a acestui an, odată cu debutul exercițiilor de amploare ale Federației Ruse la granița de est a Ucrainei. Din datele publicate de Flightradar reiese că este și singura aeronavă care se aventurează în stânga Niprului. De asemenea, aceasta a vegheat și frontiera de nord ucraineană, în timpul exercițiilor ruso-bieloruse, care au angrenat prezența a cel puțin 30.000 de soldați. Și de exercițiile din Crimeea tot ochiul misterios s-a ocupat. De altfel, din datele publicate de jurnaliștii militari, acesta va rămâne în pe cerul ucrainean și în timpul amplelor manevre efectuate de Rusia în Marea Neagră.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes