Social
Donaţii în valoare de 110.000 de lei făcute de firmele braşovene către cei care ne protejează de Covid 19
Pe toată duata stării de urgenţă, Asociaţia PRO Afaceri, a venit în sprijinul celor care se luptă cu virusul în linia întâi. Fiecare dintre membrii asociaţii a sprijinit atât cum a putut campania de donaţii, asta chiiar dacă şi firmele lor nu au dus-o prea bine.
Campania „Binele Continuă“ a Asociației PRO Afaceri a susținut comunitatea brașoveană pe perioada crizei generată de COVID-19. Aceasta a început pe 18 martie 2020, la trei zile după declanșarea stării de urgență în România.
În toată această perioadă s-au făcut donații de 110.000 de lei. Donațiile au ajuns sub formă de aparatură medicală, consumabile medicale și porții de mâncare. Printre instituţile care au fost sprijinite se numără Spitalul de Boli Infecțioase, staţiile SMURD din Brașov, Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Copii, personalul medical carantinat de la Spitalul de Pneumofiziologie, secția Sânpetru, personalul medical carantinat de la Spitalul de Boli Infecțioase și Colegiul Medicilor Stomatologi din Brașov.
În această campanie s-au implicat 27 de donatori, iar ultima donație este în valoare de 30.000 de lei. Aceasta este formată din produse de igienă și dezinfectanți, care vor fi donate începând cu data de 25 mai la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov, Spitalul de Pneumoftiziologie, secția Sânpetru, dar şi la Colegiul Medicilor Stomatologi.
-
Utilacum 3 zileRestricții de trafic pe ruta Brașov-Bacău: DRDP a deschis șantierul pe DN11, în județul Covasna
-
Evenimentacum 3 zileTragedie la Spitalul Mârzescu din Brașov: O persoană a decedat în urma unui incendiu
-
Utilacum 2 zileÎncepe furnizarea căldurii în Brașov: SPLT anunță probele de etanșeitate și pornirea sistemului centralizat din 7 octombrie
-
Fapt diversacum 2 zileCălin Georgescu, adus sub escortă la DIICOT pentru percheziții informatice. Familia acestuia dă explicații procurorilor
-
Politicsacum 3 zileCotroceni: Partidele parlamentare, chemate din nou la negocieri după trei desemnări eșuate
-
Utilacum 2 zile„Brașov Reciclează!”: Începe campania de toamnă pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice
-
Fapt diversacum 2 zileȘofer brașovean prins cu o alcoolemie uriașă pe strada Zizinului în miez de noapte
-
Evenimentacum 2 zileFinala Campionatului Național de Viteză în Coastă 2026 se decide la Brașov


