Social
Doliu printre şagunişti. Un iubit profesor de sport s-a stins din viaţă

Zi tristă pentru familia lărgită de șaguniști, care se desparte pentru totdeauna de profesorul Tiberiu Bondar.
„SPORTIV de elită, Tiberiu Bondar a participat la Jocurile Olimpice de la Moscova în 1980, fiind antrenorul echipei de tir a României, care a cucerit aurul olimpic.
PROFESOR vreme de câteva decenii al colegiului nostru, a transmis spiritul de competiție şi bucuria mișcării elevilor lui, inițiind cel mai simpatic campionat sportiv al școlii, cel de „Bondar ball”, moment nelipsit în cadrul Zilelor sportului șagunist.
Despre cât de mult era iubit OMUL Tibi Bondar vorbește poate cel mai bine episodul de la primul Bal al șaguniștilor, când, din licitarea bluzei sale de sport de către foștii elevi, s-au asigurat fonduri pentru a se achiziționa iile întregului cor. Bun, vesel și mereu pregătit să ne povestească o întâmplare amuzantă, așa ne vom aminti de tine, PRIETEN drag! Dumnezeu să te odihnească în lumină!”, a transmis pe pagina de Facebook Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”
-
Evenimentacum o oră
„Spitalul groazei”, de la Brașov. Cum arată una dintre unitățile medicale din oraș unde pacienților le este teamă să ajungă
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Accident grav, la Bran. Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina într-un gard de beton
-
Evenimentacum 2 zile
O turistă a căzut 100 de metri într-o prăpastie, în munții Bucegi. Salvamontiștii din Brașov și Prahova s-au chinuit mai bine de 3 ore să o salveze
-
Utilacum 21 de ore
Un nou semafor a fost montat în Braşov
-
Businessacum o zi
Punctele gastro local din Vama Buzăului, exemplu de bună practică. Parlamentarii pregătesc un proiect de lege pentru dezvoltarea acestui tip de afacere în zonele rurale
-
Evenimentacum 23 de ore
FOTO / Un stâlp a căzut pe o maşină, în zona Coresi
-
Fapt diversacum 22 de ore
Îngheţată cu gust de bere, pălincă sau vin produsă la Braşov
-
Fapt diversacum o zi
România trece la ora de vară, în acest weekend. Când vor fi date ceasurile cu o oră înainte