Connect with us
Publicitate

Social

Doi turiști surprinși de o avalanşă au fost salvați de câinii lor care au lătrat după ajutor

Redactia

Publicat

pe

Două persoane surprinse de o avalanşă în Elveţia au fost salvate după ce câinii lor au lătrat după ajutor, atrăgând atenţia unor persoane aflate în apropiere, care au reuşit să le dezgroape din zăpadă, a informat serviciul de ambulanţă aeriană Rega, potrivit Agerpres.

Avalanşa a măturat perechea de pe un traseu de drumeţii din Valea Avers, aflată în sud-vestul Elveţiei, în apropiere de graniţa cu Italia şi la vest de St. Moritz, sâmbătă, la scurt timp după ora locală 15:00 (14.00 GMT).

„Câinii lor, care nu fuseseră îngropaţi de troienele de zăpadă, au atras atenţia lătrând puternic”, se precizează în comunicat.

Publicitate

Lătratul lor a fost sesizat de un grup de persoane care se afla la o oarecare distanţă în aceeaşi vale, dar nu observase avalanşa.

Grupul a sosit în zona unde se produsese avalanşa la circa 15-20 de minute de la incident şi a putut localiza cele două victime, deoarece o mână a uneia dintre acestea nu fusese îngropată în zăpadă, a precizat Rega.

Publicitate

Cele două persoane au fost transportate la spital cu elicopterul, cu răni superficiale şi uşoară hipotermie.

Rega nu a precizat câţi câini au fost implicaţi în operaţiunea de salvare şi nici cărei rase îi aparţineau aceştia.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea
Publicitate
Publicitate

De Interes

>