Connect with us
Publicitate

Eveniment

Doi braşoveni, supraviețuitori ai accidentului din 2 Mai față în față cu anchetatorii. Este refăcut filmul tragediei în care doi tineri au murit

Publicat

pe

Audieri maraton în dosarul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri au murit. Victimele care au supraviețuit sunt audiate, luni dimineață, de către polițiștii de la Brigada Rutieră. Anchetatorii vor să afle noi indicii despre cum s-a produs tragedia care a scos în evidență o realitate dureroasă: consumul de droguri la volan, devenit o practică tot mai întâlnită și cu consecințe extrem de grave.

Publicitate

Supraviețuitorii teribilului accident de la 2 Mai stau, luni dimineață, față în față cu anchetatorii pentru a pune cap la cap filmul evenimentelor din noaptea tragediei. Vorbim despre doi tineri de 17 si, respectiv, 19 ani, din Brașov, transmite realitatea.net.

Înainte sa ajungă in fata anchetatorilor, unul dintre ei a povestit presei scenele șocante prin care a trecut in noaptea tragediei.

Tânărul a spus ca s-a trezit pur si simplu pe jos, menționând ca inițial nici măcar nu si-a dat seama ce l-a lovit. Când s-a dezmeticit un pic, a început sa își strige prietenii.

Publicitate

Celălalt tânăr a refuzat sa vorbească cu presa.

Reamintim ca doi tineri au murit după ce un adolescent de 19 ani, care a consumat un cockteil format din 6 substanțe psihoactive, a intrat in grupul de 8 persoane, pe drumul dintre Vama Veche si 2 Mai.

„La data de 19 august a.c., în jurul orei 05.25, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 39, în apropierea localității Vama Veche, a avut loc un accident rutier. Polițiștii deplasați la față locului au constatat că un tânăr, de 19 ani, ar fi condus un autoturism pe D.N. 39 și ar fi intrat într-un grup de pietoni, care se deplasa pe partea carosabilă.

În urma accidentului rutier, au decedat la față locului o tânără, de 20 de ani și un tânăr, de 21 de ani. De asemenea, au mai fost răniți doi tineri, de 19 ani, respectiv 20 de ani și o tânără, de 20 de ani”, anunța IPJ Constanța, pe 19 august, data nefastă când a avut loc tragicul accident.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes