Eveniment
Doi hoţi din Brașov și Sibiu „au spart” o cabană de la Arpașu de Sus. Au furat un generator, o butelie de gaz, farfurii, scaune, topoare și haine în valoare de 7.000 de lei

Doi bărbați, unul din Brașov și altul din Sibiu, au dat atacul la o cabană din Arpașu de Sus. Aceștia au creat un prejudiciu de 7.000 de lei, după ce au furat un generator, o butelie de gaz, farfurii, scaune, topoare și haine.
„La data de 5 aprilie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au reținut doi bărbați, cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cei doi, un brașovean în vârstă de 37 de ani, respectiv un sibian în vârstă de 50 de ani, sunt bănuiți că, în seara zilei de 23 martie, în jurul orei 21,00, ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o cabană amplasată în zona localității Arpașu de Sus, producând un prejudiciu de 7.000 de lei. Printre bunurile sustrase amintim un generator, o butelie de gaz, veselă, scaune, topoare, haine.
„În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, s-a reușit identificarea presupușilor autori ai faptei, precum și recuperarea în întregime a bunurilor sustrase, la data de 5 aprilie fiind aplicată măsura reținerii celor două persoane pentru 24 de ore”, adaugă Welter.
În cursul zilei de 6 aprilie, cei doi bărbați vor fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.
-
Evenimentacum 3 zile
„Spitalul groazei”, de la Brașov. Cum arată una dintre unitățile medicale din oraș unde pacienților le este teamă să ajungă
-
Turismacum o zi
Destinația turistică numărul 1 a României în 2023 se află în judeţul Braşov. A fost votată de jurnaliştii din Clubului Presei de Turism
-
Administrațieacum 13 ore
Trei pavilioane ale Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov intră în patrimoniul Consiliului Județean Braşov
-
Fapt diversacum 3 zile
FOTO / Fenomen impresionant! Munţii Făgăraş vizibili de la sute de kilometri, din judeţul Cluj
-
Socialacum 3 zile
FOTO / Meniu complet, în valoare de 17 lei, la cantina școlară. Ce mănâncă elevii unor unități de învățământ din Brașov la masa de prânz
-
Evenimentacum o zi
Accident rutier la ieșirea din Făgăraș: două victime după ce o autoutilitară s-a răsturnat
-
Fapt diversacum 3 zile
Braşovenii vor putea „adopta” un animal de la grădina zoologică. Cu 10 euro, se scrie numele pe un panou de la intrarea în Zoo, pentru 2.500 de euro poți vedea live, de acasă, ce face animalul
-
Administrațieacum 2 zile
Catacombele Braşovului, de După Ziduri, vor fi redeschise pentru public