Connect with us
Publicitate

Eveniment

Doi angajaţi ai Poliţiei Locale Braşov sunt acuzaţi de luare de mită. Luau bani de la constructorii care nu respectau proiectele şi nu opreau lucrul în şantier

Publicitate

Publicat

pe

Ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție au pus astăzi în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, respectiv unul la sediul unei instituții din municipiul Brașov și un altul la domiciliul unei persoane suspecte. Activitățile se efectuează într-un dosar penal ce vizează fapte de corupție, în care sunt cercetate două persoane care au calitatea de angajați ai Direcției de Poliție Locală a Municipiului Brașov, care ar fi pretins și primit foloase necuvenite în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în perioada 2021- 2022.

Publicitate

Suspecţii au fost conduşi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, unde cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

„Există în lucru un dosar având ca obiect infracțiuni de luare de mită, vizați fiind angajați din Poliția Locală Brașov. Concret, unii angajați nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu și pentru aceasta au primit anumite sume de bani sau alte bunuri pentru care nu erau îndreptățiți. Erau atribuții privind efectuarea de lucrări pe anumite șantiere din Brașov, unde existau informații că unele lucrări nu sunt conforme cu proiectul autorizat. Cu toate acestea nu s-a dispus oprirea lucrărilor sau nu au fost luate măsurile legale. La acest moment, dosarul este în faza de început. Nici măcar nu avem, încă, suspecți în cauză. Sunt finalizate perchezițiile, dar nu au fost făcute audieri. Nici în cazul angajaților Poliției Locale, dar nici în cel al suspecților care ar fi dat mită. Vorbim în acest caz chiar despre un pericol social, pentru că organele care ar trebui să verifice dacă standardele tehnice sunt respectate ar trebui să-și facă datoria legală și să dispună oprirea lucrărilor, repunerea în situația legală sau chiar dărâmarea lucrărilor făcute fără respectarea normelor tehnice. Dacă nu se întâmplă așa atunci avem o mare problemă. Lucrările vizate de anchetă s-au desfășurat în anul 2021.”, a spus Claudiu Sandu purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes