Social
Doar 11% din şcolile din Braşov au personal medical care să facă testele Covid

Doar 11% din şcolile din judeţul Braşov au personal medical care ar putea efectua testele de salivă. Ministerul Sănătăţii nu a informat până acum cine se va ocupa de aceste teste.
Deşi elevii ar trebui să fie testaţi în fiecare săptămână în prima şi a patra zi de şcoală cu teste de salivă, deocamdată nu se ştie nici măcar cine va face aceste teste. Ministerele Educaţiei şi Sănătăţii nu au transmis procedurile prin care vor fi testaţi elevii, potrivit realitatea.net.
„Că se vor face acasă, cu părinţii, că se vor face la şcoală, asta va stabili, într-un final, Ministerul Sănătăţii, nu Ministerul Educaţiei, aşa că şcolilor şi nouă, Inspectoratului Şcolar, care suntem doar executanţi ai unor ordine de ministru, la momentul acesta ne este greu să spunem ce hotărâre se va lua”, a precizat Valentin Bucur, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov.
Extrem de gravă este şi situaţia personalului medical care ar putea face aceste teste, în cazul în care se va decide în acest sens.
„În ceea ce priveşte personalul medical, ştim foarte bine ce personal avem în unităţile şcolare şi câte din acestea vor fi în măsură să apeleze la această categorie de personal pentru efectuarea testelor. Nu este suficient personal, avem acoperite 11% din unităţile şcolare cu personal medical de specialitate”, a mai declarat Valentin Bucur.
În celelalte 89% din unităţile şcolare din judeţ, testele ar trebui făcute fie de personalul didactic, fie chiar de către părinţi, în funcţie de cum va stabili Ministerul Sănătăţii.
-
Fapt diversacum 3 zile
Povestea impresionantă a lui Ozzy, un cățel care s-a pierdut în munții Bucegi. După o mobilizare masivă, patrupedul a fost găsit. La acțiune au luat parte și salvamontiștii din Brașov
-
Evenimentacum o zi
Angajatul unei firme din Brașov a furat mașina șefului său și a condus până la Focșani. Individul și-a șantajat patronul și i-a cerut 600 de euro ca să îi înapoieze autoturismul. Hoțul a și făcut accident cu vehiculul furat
-
Entertainmentacum 2 zile
VIDEO / Un român, originar din Brașov, și câinele său sunt marii câștigători ai concursului America’s Got Talent. Adrian Stoica și Hurricane vor încasa un cec de 1 milion de dolari
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Un influencer cu peste 130.000 de urmăritori pe TikTok este căutat de poliție. Tânărul de 21 de ani a dispărut fără urmă. Dacă l-ați văzut, sunați la 112
-
Evenimentacum 2 zile
150 de studenți din Brașov vor protesta în fața Rectoratului Universității Transilvania. Marea lor nemulțumire este legată de creșterea taxelor de cazare la cămin
-
Socialacum o zi
Primul tren nou cumpărat în România, în ultimii 20 de ani, va circula pe calea ferată în luna decembrie. Alte garnituri noi vor fi introduse pe rute care trec și prin Brașov
-
Socialacum 3 zile
Derogare de la lege pentru permiterea fumatului la Spitalul de Copii Brașov. O altă unitate medicală din România a cerut ministerului Sănătății înființarea unor locuri de fumat
-
Socialacum 3 zile
Șapte din zece români își petrec cel puțin o zi din concediu pentru a sta la coadă la ghișee. Autoritățile caută soluții pentru digitalizarea instituțiilor publice