Connect with us
Publicitate

Eveniment

DNA Braşov a trimis în judecată mai mulţi administratori de firme care au ridicat o pensiune turistică folosind fonduri europene şi au folosit acte false pentru decont

Publicat

pe

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată a șapte inculpați (între care și societățile comerciale SC Aulis Comimpex SRL, SC Trifoiașul Prod SRL și SC DJV Impresa SRL) pentru săvârșirea, în forma autoratului și a complicității, a infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Publicitate

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada noiembrie 2011 – decembrie 2015, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile – „Construcție pensiune turistică…”, unul dintre inculpați, administrator al SC Aulis Comimpex SRL, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, cercetați în prezenta cauză, ar fi depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) mai multe documente false și inexacte (facturi fiscale, situații de lucrări, procese-verbale etc.), ce ar fi avut ca rezultat obținerea pe nedrept a sumei totale de 732.584 lei. Aceste documente ar fi avut rolul de a demonstra că toate cheltuielile ar fi fost eligibile și că ar fi fost realizate în vederea îndeplinirii obiectivului proiectului și în concordanță cu legislația națională și comunitară în vigoare.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Publicitate

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes