Connect with us
Publicitate

Administrație

Dispută electorală pe Casa Imnului din Brașov. Consilierii PNL îl acuză pe Allen Coliban că nu vrea să o cumpere: Primăria: „Nu deținem informații cu privire la existența de oferte pentru achiziționarea acestui imobil”

Publicat

pe

Informația potrivit căreia Casa Imnului din Brașov – imobil unde a locuit, o perioadă, poetul și revoluționarul pașoptist Andrei Mureșanu – este scoasă la vânzare a creat tensiune la nivelul primăriei din oraș. Edilul Allen Coliban este acuzat de ”lipsă de interes” în această speță, având alte ”priorități”, cu toate că este vorba despre o casă-simbol național, cu o incontestabilă valoare istorică, locul unde Andrei Mureșanu a compus ”Deșteaptă-te, române!”.

Publicitate

Viceprimarul Sebastian Rusu a declarat, pentru Gândul, că primarul Allen Coliban ar fi mult mai interesat să cumpere un mall decât un simbol național, specificând și că i s-a propus edilului achiziționarea Casei Imnului, numai că – fiind vorba despre o inițiativă liberală – acesta, reprezentat al Uniunii Salvați România (USR), nu a fost receptiv.

La rândul său, Cătălin Anton, președintele Comisiei pentru activităţi ştiinţifice, social-culturale, muncă, familie, educative, sportive, agrement, tineret, religie, învăţământ, sănătate şi protecţie social din Primăria Brașov, a spus, în exclusivitate pentru Gândul, că ”primarul vrea să cumpere alte imobile, nu știm pe ce considerente”, iar Eduard Uzunov, președintele companiei imobiliare Regatta Estate – ”reprezentant exclusiv pentru vânzarea ”Casa Andrei Mureșanu” din Cetatea Brașovului” -, a trimis o scrisoare către primarul Allen Coliban, solicitându-i acestuia să facă toate demersurile pentru ca imobilul să fie ”păstrat” și ”onorat cum se cuvine în patrimoniul nostru cultural”.

Gândul a solicitat primarului Allen Coliban un punct de vedere referitor la această situație contradictorie, iar Primăria Brașov – prin intermediul Biroului Informații Generale și Mass-Media – a transmis că achiziționarea Casei Imnului se poate materializa doar dacă ”proprietarul vânzător” va transmite Primăriei că dorește să vândă imobilul, indicând și prețul de vânzare.

Publicitate

Deocamdată, o astfel de cerere nu a ajuns la Primăria Brașov, se menționează în răspunsul transmis redacției. Fiind vorba despre un monument istoric, Primăria Brașov își poate exercita sau nu dreptul de preempțiune, iar dacă o astfel de cerere va fi primită, numai atunci va fi întocmit un raport de evaluare a imobilului. Ulterior, un proiect de hotărâre cu privire la exercitarea sau neexercitarea de către Municipiul Brașov a dreptului de preempțiune va fi inclus pe ordinea de zi a Consiliului Local.

”Pentru ca Primăria Municipiului Brașov să își propună să cumpere acest imobil (n.red. – casa în care Andrei Mureșanu a compus ”Deșteaptă-te, române!”), proprietarul vânzător trebuie să ne comunice că dorește să vândă imobilul-monument istoric deținut în proprietate, indicând prețul de vânzare și solicitând să ne exercităm sau nu dreptul de preempțiune, conform dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 422/2001 – privind protejarea monumentelor istorice, republicată.

La Primăria Municipiului Brașov, până la această dată, nu a fost înregistrată nicio cerere, întemeiată pe dispozițiile cuprinse în Legea nr. 422/2001, republicată, pentru exercitarea/neexercitarea de către Municipiul Brașov a dreptului de preempțiune la cumpărarea imobilului la care faceți referire.

După primirea unei astfel de solicitări, Primăria Municipiului Brașov, prin serviciile specializate, va întocmi un raport de evaluare a imobilului și va include pe Ordinea de zi a ședinței Consiliului Local al Municipiului Brașov un proiect de hotărâre cu privire la exercitarea/neexercitarea de către Municipiului Brașov a dreptului de preempțiune la cumpărarea imobilului Casa ”Andrei Mureșanu”.

Nu deținem informații cu privire la existența de oferte pentru achiziționarea acestui imobil”, a transmis Primăria Brașov, prin secretarul general Sorin Toarcea, de la Biroul Informații Publice și Mass-Media.

Publicitate

Primăria Brașov a transmis, negru pe alb, că ”nu deținem informații cu privire la existența de oferte pentru achiziționarea acestui imobil”.

Avocata Pamela Diaconu, consilier local în Consiliul Local Brașov, susține, însă, că încă din luna septembrie a anului 2022 a fost primit – pe adresele de corespondență electronică ale consilierilor locali și primarului Allen Coliban – un document care conținea ”atât prezentarea, cât și o ofertă de vânzare cu privire Casa Andrei Mureșanu”.

”În luna septembrie a anului trecut, toți consilierii locali cât și primarul în funcție am primit pe adresele de corespondență electronică un document care conținea atât prezentarea, cât și o ofertă de vânzare cu privire Casa Andrei Mureșanu din Brașov. În documentele primite a fost cuprinsă o descriere în amănunt a proprietății și prețul de vânzare cerut de proprietar prin intermediul agenției imobiliare care era reprezentant exclusiv pentru vânzarea imobilului.

Aflând de intenția proprietarului de a vinde și prețul cerut de către acesta, împreună cu colegii mei am considerat că trebuie să acționăm urgent pentru a proteja și valorifica această clădire-monument istoric care are un impact major asupra identității noastre naționale, cu atât mai mult cu cât domnul primar a rămas pasiv față de intenția proprietarului de a vinde”, declară Pamela Diaconu pentru Gândul.

Avocata Pamela Diaconu mai precizează că, după primirea respectivelor informații, a fost inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local pentru înființarea unei comisii care să descopere modalitățile prin care casa în care a locuit poetul și revoluționarul Andrei Mureșanu putea fi achiziționată sau utilizată.

Din păcate, interesele politice sunt mai presus de interesele comunității din Brașov, transmite consilierul local, iar primarul USR Allen Coliban ”a rămas în pasivitate”, din cauză că proiectul de hotărâre fusese inițiat de liberali. Mai mult, Primăria Brașov a emis și o autorizație de construcție, iar casa în care Andrei Mureșanu a compus ”Deșteaptă-te, române!” se poate transforma într-un aparthotel.

Publicitate

”Prin urmare am inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local pentru a se înființa o comisie mixtă care să identifice cele mai eficiente modalități de deținere/achiziționare sau utilizare a imobilului în care a locuit Andrei Mureșanu, autorul Imnului Național al României.

Fiind vorba de un proiect liberal, domnul primar a rămas, din nefericire, în pasivitate și – mai mult decât atât – refuză să pună pe ordinea de zi proiectul inițiat de către noi, în detrimentul comunității brașovene și al românilor, în general.

Riscul ca municipalitatea să piardă ocazia de a achiziționa acest imobil și ca acest imobil încărcat de istorie să se transforme într-un aparthotel (n.red. – încrucișare între apartament de închiriat și hotel; un sistem similar cu închirierea unui apartament, dar fără un contract fix, iar oaspeții pot face check-out ori de câte ori doresc) este foarte mare întrucât, pe de o parte, deja a fost emisă o autorizație de construcție în acest sens de către Primăria Brașov și, pe de altă parte, pentru că proprietarul actual este o persoană juridică, asociații au oricând posibilitatea să vândă părțile sale sociale către alte persoane”, mai spune Pamela Diaconu.

În ultimă instanță, consilierul local își manifestă speranța ca primarul Allen Coliban, dincolo de declarații, să ”înțeleagă” că imobilul în care a locuit Andrei Mureșanu și unde acesta a compus ”Deșteaptă-te, române!” are ”o valoare inestimabilă”, iar proiectul de hotărâre să fie, în cele din urmă, pus pe ordinea de zi a Consiliului Local.

Dincolo de politic, ”grija pentru istorie” ar trebuie să fie una dintre preocupările principale ale administrației locale, mai spune Pamela Diaconu, dar pentru asta trebuie depășită etapa declarativă.

Publicitate

”Grija pentru istorie trebuie să fie una dintre principalele preocupări ale administrației locale și acest lucru nu trebuie să se întâmple doar la nivel declarativ, de declarații suntem sătui!

Sper ca domnul primar să înțeleagă în cele din urmă valoarea inestimabilă a acestei proprietăți și oportunitatea de a-l reda publicului, împreună cu tot ce reprezinta el, cultural și istoric, și prin urmare să pună pe ordinea de zi proiectul nostru. Acum, când încă putem întreprinde pași pentru a-l achiziționa”, a mai declarat avocata Pamela Diaconu, în exclusivitate pentru Gândul.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes