Social
Directorul Poştei Române, întrebat cât face o scrisoare de la Bucureşti la Braşov: „Cinci zile”

Directorul Companiei Naţionale Poşta Română, Valentin Ştefan, afirmă, întrebat în cât timp ajunge o scrisoare de la Bucureşti la Braşov, că durata maximă este de cinci zile. Ştefan adaugă că în România „aproape nimeni nu mai trimite scrisori”, cele mai multe trimiteri fiind de la firme sau instituţii către persoane fizice, şi mărturiseşte că, în calitate de manager, susţine creşterea tarifelor pentru trimiterile poştale, în limitele pe care le prevăd reglementările ANCOM.
Întrebat, într-o emisiune difuzată duminică de Digi24, în câte zile ajunge o scrisoare de la Bucureşti la Braşov, directorul Poştei Române a răspuns: „În cinci zile”.
„În cinci zile. Sunt reglementările ANCOM. Sigur, nu trebuie să o ducem în maxim cinci zile, dar onorăm lucrul ăsta, de cinci zile”, explică şeful Poştei Române.
El spune că scrisoarea clasică aproape că nu mai există.
„Trimiterea de scrisori de persoane fizice e aproape inexistentă. Aproape nimeni nu mai trimite scrisori. Tipul de business în care e prinsă poşta e B to C (business to client – n.r.), adică merg de la companii sau entităţi către persoane fizice. De aceea noi nu avem neapărat o strategie comercială prin care să convingem cetăţenii să aducă scrisorile la Poştă”, mai spune Valentin Ştefan.
Acesta mărturiseşte că, în calitate de manager, susţine creşterea tarifelor pentru trimiterile poştale, în limitele pe care le prevăd reglementările ANCOM.
„Trendul în ţara noastră, pe care eu îl îmbrăţişez, este acela al digitalizării, al modernizării. Şi atunci se încearcă pe cât posibil reducerea trimiterilor tradiţionale, clasice. Mergem pe un model digital, un model mai eficient, lucrul ăsta pune presiune pe companie pentru că practic ni se reduce din venituri. Eu aş fi putut să am o politică mai conservatoare faţă de tot ce înseamnă poştă tradiţională, dar nu facem acest lucru. Creştem preţurile cât putem de mult – preţul pe serviciu universal este reglementat de ANCOM, deci nu avem libertatea de a creşte tarifele cât credem noi – dar nu ezit să urcăm tarifele, în echipă, la companie, astfel încât să aducem cât mai mult venit către angajaţii noştri, în defavoarea volumelor”, a adăugat directorul CN Poşta Română.
Conform acestuia, Poşta Română are 23 150 de angajaţi, cu 2000 mai puţini decât în urmă cu un an şi jumătate. Dintre aceştia, 140 de şefi – directori la nivel de central sau judeţean şi şefi de compartimente conform Contractului Colectiv de Muncă. În Poşta Română lucrează puţin peste 10.000 de poştaşi. Acestora li se adaugă 400 de curieri, şoferi care doar conduc maşinile companiei şi care aproape mereu sunt însoţiţi de un mânuitor de valori.
Valentin Ştefan a mărturisit că în primele opt luni din mandatul său la Poşta Română, ministerul care este acţionar la Poşta Română, cel al Digitalizării, a schimbat şase miniştri de la mai multe partide menţionând că toţi i-au cerut să modernizeze compania şi să crească veniturile angajaţilor.
-
Evenimentacum 3 zile
Chipsuri cu gust de șosete, pe rafturile magazinelor din Brașov. Sortimentul a fost scos pe piață de firma din Harghita care a produs conservele cu excremente de urs
-
Administrațieacum 2 zile
În Poiana Braşov se va schia până de Paşte
-
Administrațieacum o zi
Spațiile comerciale de la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav vor fi scoase la închiriere, prin licitație. Cât va costa chiria pentru aceste spații
-
Evenimentacum 2 zile
Angajatul unui lanț internațional de fast food, cu restaurante în Brașov, a fost achitat pentru că racola minore pentru prostituție. Magistrații l-au condamnat pentru că trimitea tinere majore să facă sex pe bani
-
Utilacum 2 zile
Veşti bune pentru braşoveni! Călătorii RATBV îşi pot cumpăra bilete şi din sediile Poştei Române
-
Utilacum 2 zile
Linia 32 a RATBV îşi modifică traseul. Autobuzele vor parcurge un traseu mai lung
-
Economicacum 2 zile
Chiriile se scumpesc tot mai mult, la Brașov. Cât costă închirierea unei garsoniere sau a unui apartament în oraș, dar și țară
-
Economicacum 2 zile
Contract de 50 de milioane de lei pentru supervizarea lucrărilor pe Lotul 4, Sâmbăta de Sus – Făgăraș, al autostrazii Făgăraş – Sibiu