Connect with us
Publicitate

Fapt divers

Directorul Departamentului Educațional al Grădinii Zoologice Zagreb a venit la Zoo Braşov pentru a preda cursuri angajaţilor

Publicat

pe

Între 3 și 7 iulie, Grădina Zoologică Brașov are plăcerea de a fi gazda domnului Tomislav Krizmanić, directorul Departamentului Educațional al Grădinii Zoologice Zagreb, Croația.

Domnul Tomislav Krizmanić, vicepreședintele Comitetului pentru Conservare și Educație din cadrul Asociației Europene a Grădinilor Zoologice și Acvariilor (EAZA) și lector în cadrul Academiei EAZA, va susține un program de training destinat angajaților Departamentului Educațional al Grădinii Zoologice Brașov, având ca obiectiv îmbunătățirea performanțelor în domeniul educației.

Cu o vastă experiență în domeniul educației zoologice, domnul Tomislav Krizmanić va aduce o perspectivă proaspătă și inovatoare asupra modului în care sunt desfășurate activitățile educative la Grădina Zoologică Brașov. Programul de training va include sesiuni intensive de instruire, ateliere interactive și discuții strategice menite să transforme și să îmbunătățească metodologia educațională a angajaților noștri.

„Prezența sa aici subliniază angajamentul nostru continuu de a oferi cea mai bună experiență educațională vizitatorilor noștri și de a asigura un nivel înalt de profesionalism în rândul echipei noastre. Totodată, această inițiativă, facilitată de statutul Zoo Brașov de membru al EAZA și în același timp de relațiile de colaborare și parteneriat încheiate cu Zoo Zagreb, face parte din eforturile continue ale Grădinii Zoologice Brașov de a se alinia la standardele internaționale, de a promova aprecierea faunei și florei prin intermediul educației de calitate și de a contribui la conservarea biodiversității.”, au transmis reprezentanții Zoo Braşov.

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes