Fapt divers
Dilema din sensul giratoriu. Judecătorii i-au anulat amenda unui brașovean după aproape doi ani de proces

O tamponare banală ce a avut loc într-un sens giratoriu din Brașov a avut nevoie de aproape doi ani de judecată și o expertiză tehnică pentru ca un judecător să constate că Poliția a greșit atunci când a sancționat unul dintre șoferi cu amenda în valoare de 580 de lei și cu suspendarea permisului pe o perioada de 30 de zile.
Incidentul a avut loc în 22 mai 2018, dar o prima decizie în justiție a fost pronunțată abia în 19 februarie 2021. Sancționarea unuia dintre șoferi (M. Mihai) s-a realizat că urmare a clarificării împrejurărilor în care s-a produs tamponarea, după consemnarea celor întâmplate de către conducătorii auto în declarațiile-tip, după mai bine de doua săptămâni de la momentul tamponării.
Șoferul amendat a spus că că nu a existat niciun impact frontal, așa cum se sugerează în schiță, autoturismul șoferiței implicate (B. Raluca) aflându-se în spatele autoutilitarei conduse de petent.
Sancționarea contravenientului s-a realizat ca urmare a clarificării împrejurărilor în care s-a produs tamponarea, după consemnarea celor întâmplate de către conducătorii auto în declarațiile-tip, fară ca agentul constatator să perceapă cu propriile simțuri dinamica producerii accidentului. În aceste condiții, s-a efectuat în cauză o expertiză auto în vederea determinării condițiilor în care a avut loc accidentul.
Șoferul s-a prezentat la serviciul tamponări la data de 8 iunie 2018, la invitația agentului de poliție, și a declarat că la data de 22 mai 2018 a condus auto cu nr. (…) în sensul giratoriu și a auzit un claxon în spate, a frânat, ieșind din sensul giratoriu a încetinit și a văzut că nimeni nu oprește. Dintr-o mașină care se întorcea din sens cineva i-a arătat niște semne și a plecat mai departe. A afirmat că nu a simțit să fi atins pe cineva.
Concluziile expertizei
În urma realizării expertizei, s-a concluzionat că autovehiculul condus de petent a fost încadrat pe banda 3 din sensul giratoriu, iar autovehiculul condus de intervenientă era încadrat pe banda 2. Conform marcajelor pe carosabil, pentru banda 2 marcajul indica înainte și stânga , (intervenienta s-a încadrat corect) iar pentru banda 3 marcajul era stângă, astfel că petentul s-a încadrat greșit întrucât s-a deplasat înainte. Acest aspect nu a fost contestat de petent.
Expertul a precizat că în lipsa probelor tehnico-judiciare (fotografii), nu au putut fi analizate avariile, acesta folosindu-se de reperele identificate în documente ca fiind avariate, realizând o simulare într-un program, care a confirmat acțiunea similara a reprezentanților IPJ Brașov.
S-a mai susținut că, în cazul în care marcajele rutiere identificate în fotografiile Google Street View – august 2018 au existat și la data producerii accidentului, atunci, suplimentar celor din procesul verbal, a existat o manevra de încadrare greșită pe banda 2 a autoutilitarei conduse de șoferul sancționat. Expertul a concluzionat că este posibil că accidentul să fi avut loc conform celor ce reies din documentele de la dosar, dar acest lucru nu poate fi probat cu certitudine prin prisma expertizei tehnico-judiciare de specialitate autovehicule-circulație rutiera, din lipsa de probe specifice.
Expertul nu a identificat personal avariile suferite
„Poziția intervenientei și împrejurările faptei reținute de agentul constatator în procesul verbal, nu sunt confirmate prin expertiza tehnica efectuata în cauza. Expertul nu a identificat personal avariile suferite de ambele vehicule. Mai mult, expertului nu i s-au prezentat fotografii pentru a determina cu certitudine avariile.
Avariile au fost constatate de agent, cu ocazia completării declarațiilor conducătorilor auto, însă fără a realiza fotografii pentru a putea fi puse la dispoziția unui expert în vederea stabilirii dinamicii accidentului. Constatările personale ale agentului privind poziționarea avariilor și concluzia acestuia că cele doua vehicule au fost implicate într-un accident rutier, nu poate constitui o proba în fata instanței, neavând natura unei expertize judiciare.
Procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de temeinicie în măsură în care împrejurările faptei sunt constatate direct, cu propriile simțuri, de agentul constatator. Însă acesta nu a fost prezent la fata locului, la momentul producerii accidentului, sancționând pe petent în baza declarațiilor conducătorilor auto, care se contrazic, și în baza unor constatări personale privind avariile pe care le-a identificat personal”, a precizat magistratul care a judecat dosarul.
Dubiul care ajută petentul
Judecătorul a concluzionat că din probele de la dosar nu reiese cu certitudine că între cele doua vehicule a avut loc un accident, ca urmare a schimbării benzii de mers de către petent.
„Nu s-a dovedit cu certitudine că petentul nu a semnalizat intenția de schimbare a benzii de mers și că intervenienta a semnalizat intenția să de deplasare spre stangă. Semnalizarea în aceasta situație este esențială pentru a se face cunoscuta intenția conducătorilor auto de deplasare în sensul giratoriu și pentru că ceilalți participanți la trafic să își execute manevrele în siguranță.
Întrucât exista un dubiu cu privire la producerea accidentului, care profita petentului, instanță constata că nu sunt întrunite toate condițiile textului sancționator în baza căruia petentul a fost sancționat. În aceste condiții, petentul nu a încălcat nici dispozițiile legale privind obligația acestuia de a se prezenta la serviciul de tamponări din cadrul IPJ pentru declararea accidentului, în termen de 24 de ore”, se mai susține în motivarea deciziei. Prin urmare, magistratul a anulat procesul verbal încheiat de polițist. IPJ Brașov a contestat hotărârea Judecătoriei.
-
Evenimentacum 3 zile
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soţia lui a fost viceprimar la Râşnov şi are afaceri prospere
-
Evenimentacum 2 zile
Chipsuri cu gust de șosete, pe rafturile magazinelor din Brașov. Sortimentul a fost scos pe piață de firma din Harghita care a produs conservele cu excremente de urs
-
Administrațieacum 2 zile
În Poiana Braşov se va schia până de Paşte
-
Utilacum 3 zile
Atenţie şoferi! Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a fost doborât de vânt
-
Evenimentacum 3 zile
Caz şocant în Covasna! Un bărbat și-a vândut de mai multe ori fiica de 14 ani ca sclavă sexuală, pe o ladă de bere și 50 de lei
-
Administrațieacum 19 ore
Spațiile comerciale de la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav vor fi scoase la închiriere, prin licitație. Cât va costa chiria pentru aceste spații
-
Evenimentacum o zi
Angajatul unui lanț internațional de fast food, cu restaurante în Brașov, a fost achitat pentru că racola minore pentru prostituție. Magistrații l-au condamnat pentru că trimitea tinere majore să facă sex pe bani
-
Utilacum 2 zile
Veşti bune pentru braşoveni! Călătorii RATBV îşi pot cumpăra bilete şi din sediile Poştei Române