Connect with us
Publicitate

Eveniment

Detalii din dosarul de deturnare a licitaţiilor publice, în care ieri s-au făcut percheziţii în Braşov. Două persoane s-au înţeles să liciteze împreună şi să obţină imobile la jumătate de preţ

Publicat

pe

Apar detalii din dosarul în care ieri au fost făcute mai multe percheziţii în municipiul Braşov, într-un dosar de deturnare a licitaţiilor publice. Procurorii care instrumentează cazul spun că două persoane s-ar fi vorbit pentru a licita împreună şi a obţinine ei contractele. de la o instituție bancară creditoare.

Publicitate

„S-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de cinci persoane cu privire la săvârșirea infracțiunilor de deturnare a licitațiilor publice, prevăzută de art. 246 din Codul Penal, respectiv favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din Codul Penal, situația de fapt fiind următoarea:

La sfârșitul anului trecut, două persoane de sex masculin s-au înțeles pentru a licita fictiv prin societățile comerciale controlate în cadrul unei proceduri de executare silită declanșată de o instituție bancară creditoare pe raza municipiului Brașov, în scopul deturnării procedurilor și al licitării la preț mai mic de 50% din valoarea unor imobile, cu încălcarea prevederilor art. 846 alin. (8) din Codul de Procedură Civilă.

Aceste două persoane au fost propuse pentru arestare preventivă, Judecătoria Brașov admițând propunerea astăzi, la data de 14 octombrie 2022.

Publicitate

Suplimentar, cu privire la trei persoane de sex feminin, la data de 13 octombrie 2022 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a dispus măsura controlului judiciar în legătură cu acuzația de favorizare a făptuitorului.

În concret, acestea sunt acuzate că, în scopul zădărnicirii urmăririi penale cu privire la cele două persoane de mai sus, au oferit sfaturi cu privire la modalitatea de falsificare a unor facturi, contracte și chitanțe în scopul mascării unor sume de bani transferate între societățile celor doi licitatori fictivi cu titlu real de “sponsorizare” a unei cauțiuni în dosarul execuțional deschis.

Actele de urmărire penală au fost realizate de Serviciul pentru Investigarea Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Brașov, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.”, transmite Parchetul judecătoriei Braşov.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes