Connect with us
Publicitate

Turism

Destinațiile favorite ale românilor pentru vacanțele de tip city break. Brașovul, în topul preferințelor pentru astfel de concedii, în 2022

Publicat

pe

Brașovul rămâne în topul preferințelor românilor atunci când vine vorba despre vacanțele de tip city break. Această tendință s-a menținut și anul trecut, atunci când orașul a fost vizitat de sute de mii de turiști, din toate colțurile țării.

Publicitate

Statisticile arată că, în septembrie 2022, 34% din numărul total al rezervărilor s-au realizat la cazări din marile orașe, astfel că românii s-au orientat către city-break-uri în țară. Cele mai căutate orașe au fost Brașov, București, Predeal, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea, Sovata, Sinaia, Timișoara și Poiana Brașov, anunță descopera.ro.

După un sezon estival aglomerat, care a adus turismul naţional la nivelul de dinaintea pandemiei, românii se orientează acum către city-break-uri în ţară, un trend în ascensiune de câţiva ani încoace, dar şi către sejururi de weekend în staţiunile montane şi balneare, destinaţii tradiţionale de toamnă.

Potrivit Travelminit.ro, 34% dintre rezervările făcute în septembrie s-au realizat la unităţi de cazare din oraşe mari din România. Există totuşi o scădere cu 47% în ceea ce priveşte numărul înnoptărilor pentru luna septembrie comparativ cu lunile de vară, o tendinţă firească dată fiind încheierea sezonului estival.

Publicitate

Românii caută în această perioadă city break-uri în ţară şi escapade la munte. În luna septembrie, 34% din numărul total al rezervărilor s-au realizat la cazări din marile oraşe, 25% dintre rezervări s-au efectuat la munte, iar 21% dintre rezervări au fost în staţiunile balneoclimaterice, cifre care indică faptul că acestea sunt destinaţiile de interes pentru turiştii care îşi doresc sejururi de toamnă.

De asemenea, în topul celor mai căutate oraşe pentru acest sezon figurează Braşov, Bucureşti, Predeal, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea, Sovata, Sinaia, Timişoara şi Poiana Braşov, astfel că este de aşteptat ca aceste destinaţii să se aglomereze semnificativ în următoarea perioadă.

În ceea ce priveşte preţurile, în luna septembrie a fost înregistrată o creştere de 17%. De exemplu, preţul mediu pentru o cameră dublă/noapte este acum de 254 de lei, în timp ce, în 2021, preţul mediu pentru o cameră dublă/noapte era de 216 lei.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes