Fapt divers
Deșteaptă și frumoasă. O românca de 25 de ani ia cu asalt lumea şahului mondial
New York Post i-a dedicat un articol româncei, care deţine titlul de Maestră Internaţională din partea Federaţiei Internaţionale de Şah, numind-o chiar influencer în lumea şahului, datorită atitudinii sale pline de aplomb – motiv pentru care au comparat-o cu personajul din serialul Netflix de succes „Gambitul damei”.
La doar 15 ani, Alexandra Botez a câştigat Campional Naţional de Şah la fete în America, primind apoi titlul de Maestră din partea Federaţiei Internaţionale de Şah. A studiat Relaţiile Internaţionale la Stanford, acolo unde a fost prima femeie preşedinte a clubului de şah al universităţii. Născută în Dallas, Alexandra Botez este fiica unor români care au fugit din ţară înainte de revoluţie, cerând azil politic.
Familia ei s-a mutat apoi în Vancouver, Canada – acolo unde tatăl ei, de profesie inginer, a început s-o înveţe şah pe când ea avea 6 ani. Alexandra vorbeşte foarte deschis despre tatăl ei, Andrei – cel care a iniţiat-o în şah şi a pregătit-o apoi pentru competiţiile internaţionale.
„Tata mereu îmi vorbea urât atunci când jucam şah împreună şi nu mă ridicam la aşteptările lui, aşa că a trebuit să supravieţuiesc acestui stil dur şi am învăţat să îi răspund cu aceeaşi monedă. Cred că este foarte dezamăgit atunci când nu câştig”, declară Alexandra.
Citește materialul complet aici
-
Socialacum 2 zile45 de atacuri ale urșilor și lupilor în Brașov. Peste 190 de animale, ucise
-
Socialacum 3 zileRATBV introduce, din 8 septembrie, o nouă linie de transport pentru elevi
-
Utilacum 2 zileAccident grav pe DN1, la Predeal: Circulația oprită pe ambele sensuri
-
Economicacum 3 zileHidroelectrica scumpește energia de la 1 octombrie. Cu cât vor crește facturile românilor
-
Socialacum 3 zilePeste 8,5 milioane de lei în amenzi după controalele ITM. 718 cazuri de muncă nedeclarată, depistate în cinci zile
-
Socialacum 2 zileSRI a dejucat un plan de sabotaj al Rusiei în România. Ce obiective strategice erau filmate de un cetățean rus
-
Administrațieacum 2 zileVIDEO | Lucrările pentru închiderea depozitului Timiș-Triaj au ajuns la 78%
-
Socialacum 2 zilePISA 2025, alarmă pentru educația din România: 52% dintre elevii de 15 ani nu ating nivelul de bază la matematică, 48% la citire și 57% la rezolvarea problemelor în lumea digitală


