Economic
Deschiderea Aeroportului Braşov poate aduce mulţi investitori în zonă: „Sunt cereri pe logistică – companii care vor să extindă dezvoltările”

Deschiderea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav va aduce un nou suflu de investitori în zonă, iar numărul investiţiilor imobiliare va continua să accelereze şi după 2024, explică Răzvan Caliţa, managing partner SVN Romania – Braşov, în cadrul emisiunii ZF Investiţi în România.
„În iunie 2023 se estimează că va fi operabil aeroportul – din punctul de vedere al dezvoltării în următorii zece ani va fi extrem de important. Sunt cereri pe logistică – companii care vor să extindă dezvoltările şi sunt cereri pentru noi intrări în Braşov. În contextul actual legat de zona turistică, de partea de dezvoltare comercială, va fi un pol de atracţie şi Braşovul va continua să crească constant. Poate nu în ritmul celor doi ani de pandemie, dar din 2024 va urma o creştere frumoasă“, a spus Răzvan Caliţa, pentru zf.ro.
Potrivit datelor SVN România noiembrie a adus o creştere anuală a tranzacţiilor cu locuinţe în Braşov de 12% faţă de noiembrie 2021, iar în primele 11 luni ale anului s-au vândut 9.552 de locuinţe în Braşov, în cădere cu 4,3% faţă de perioada similară din 2021, transmite zf.ro.
„Volumele au crescut puternic în timpul pandemiei. În 2020 creşteau cu 10% volumele, în 2021 volumele au urcat cu 46% şi a fost cel mai bun an pentru noi. Suntem într-o zonă confortabilă şi sus faţă de contextul actual general. Zona turistică este foarte interesantă – potrivit analizelor, în Braşov există un deficit de 1.000 de camere. Toate grupurile care fac turism cultural nu mai primesc cazare în Braşov pentru că segmentul de business a acaparat tot. Ei se casează lângă sau în Poiana Braşov. Este o ancoră bună pentru oraş“, a spus brokerul.
Braşovul rămâne pe locul trei la nivel naţional după Bucureşti-Ilfov şi Timiş, depăşind Clujul unde în noiembrie s-au vândut 9.188 de locuinţe.
„Cererile pe piaţa secundară sunt la nivelul anilor trecuţi. Toate apartamentele intabulate se tranzacţionează, sunt cereri. Piaţa primară, de new homes, reprezintă 30% din piaţa rezidenţială. Dacă anul acesta din 9-10 mii de unităţi 30% sunt noi – aproape 3.000 de unităţi. În total ne aşteptăm să fie livrate între 3.500 şi 4.000 de noi locuinţe în 2022, iar cifra depinde de evoluţia procesului de intabulare“, a spus Răzvan Caliţa.
Conform datelor SVN, în Braşov sunt în 2022 în construcţie 450 de locuinţe care ţintesc segmentul turistic.
-
Evenimentacum 24 de ore
VIDEO / 224.000 de curcani vor fi sacrificați din cauza celor 3 focare de gripă aviară care au fost confirmate la Codlea. Unii localnici cred că virusul nu este real
-
Evenimentacum 2 zile
Matei Dima, condamnat la amendă penală, după ce a fost prins drogat la Râşnov. Actorul şi-a recunoscut vinovăţia
-
Evenimentacum 2 zile
OPC Braşov a închis Pizza Station. Inspectorii au găsit produse expirate şi băuturi ţinute în vestiar, unde există şi un WC
-
Sportacum o zi
Rezultat istoric pentru CSU Braşov. Patinatoarea Julia Sauter, locul 10 la Campionatul European de patinaj artistic
-
Evenimentacum 2 zile
O copilă de 15 ani, din Făgăraş, a dispărut fără urmă
-
Fapt diversacum 2 zile
VIDEO / Un jandarm braşovean supraveghează turiştii de pe pârtiile din Poiana Braşov direct de pe placa de snowboard
-
Administrațieacum o zi
Lucrările la Sala Polivalentă din Braşov continuă. Au fost turnaţi 600 de piloți forați din cei 1.800 pe care îi va avea construcţia
-
Fapt diversacum o zi
VIDEO / Căprioară blocată în curtea unei fabrici din Brașov, salvată de jandarmi. Ce s-a întâmplat cu animalul