Util
Deliciile Nataliei / Ruladă de casă


Apoi cred că nu-i român să nu fi mâncat prăjitura asta, să nu fi avut o mamă, mătușă, bunică, vecină să nu o fi făcut. E ca peștele de sticlă de pe mileul deasupra televizorului. Ca batoanele de ciocolată Kiss. N-ai cum, băi nene.
Eu eram fanul numărul 1 al prăjiturilor de casă. Gustul ăla autentic care te face să retrăiești copilăria. Asta teamă când te gândești că nu îl poți reproduce cu exactitate și nu trezești acele simțiri în omul ce gustă. Vai și amar în suflet.
Târziu am făcut rulada. Deși super simplă cred că în adâncul sufletului mi-era jale să nu stric amintirile dulciurilor făcute de mama. Parcă nu voiam să mă ating de ceva ce aveam de la ea. Atât de sincer și bun.
A ieșit așa cum mă așteptam. Cu foaie pufoasă și făină pe-o parte, cu gust de vanilie și gem și nucă. Cu prosop ud și tot tacâmul. Și dacă tot m-am lăudat că e simplă, vreau să împart cu voi.
Ingrediente pentru o tavă standard de cuptor:
- 4 ouă mari sau 5 medii;
- 5 lg zahăr;
- 5 lg făină;
- Puțin ulei numai dacă vreți atunci când desfaceți gălbenușurile;
- Un praf de sare;
- Foaie de copt;
- Prosop umed ..așa de amuzament;
- Esență de vanilie.
Înainte de toate încălzim cuptorul la 170 grade, al meu electric fiind am lăsat și ventilația dar e perfect și fără dacă aveți un cuptor normal pe gaz.
Acestea fiind spuse separăm ouălele, albușurile le batem spumă singurele apoi cu zahărul adăugat treptat ( să nu la bateți ca la bezea să devină lucioase) și gălbenușurile le frecăm nițel cu uleiul și un praf de sare.
Încorporăm în albușuri gălbenușurile și adăugăm treptat amestecând cu o spatulă de jos în sus făina. La sfârșit punem esența.
Compoziția astfel obținută o întindem pe o foaie de copt așezată pe fundul tăvii, cât mai uniform.
Atenție! Nu coaceți foarte mult pentru că marginile se vor rumeni și se va crăpa. Numai cât să prindă puțină culoare și să fie făcută. 7-8 minute. Depinde de cuptor.
Când este gata o așezați pe un prosop umed pe partea cu foaia sau o rulați pe prosop. Asta cât să se răcească și să nu vă frigă la degețele.
Între timp faceți crema și mai simplă din nucă și dulceață, proporțiile fiind după gustul propriu.
Întindeți crema și rulați foaia ușor, pudrați cu zahăr fin și stăpâniți-vă să nu o mâncați pe toată o dată.
Acestea fiind zise, zi senină! Spor în toate!
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Parcul fotovoltaic al lui Călin Donca, din Săcele, nu ar fi racordat la rețeaua publică. Milionarul le promitea investitorilor săi câștiguri fabuloase, chiar dacă panourile solare nu funcționau. Printre păgubiți ar fi și cunoscutul influencer român, Dorian Popa
-
Turismacum 3 zile
O nouă destinaţie turistică de vis, de pe Aeroportul Braşov, cu avion charter. Agenţiile de turism au pus deja biletele în vânzare: zbor şi cazare all-inclusive la hotel de 5 stele
-
Economicacum 3 zile
VIDEO / Un antreprenor din Braşov vrea să facă locuinţe din polistiren, la nici 10.000 de euro. Adrian Trăsnea şi-a prezentat proiectul inedit la Imperiul Leilor
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Ce posta braşoveanul Călin Donca cu câteva ore înainte de a fi arestat de DIICOT: „Dacă faci o școală sa devii milionar, o faci degeaba”
-
Fapt diversacum 3 zile
O tânără din Braşov care iubeşte natura şi practică un stil de viață ecologic a postat pe Facebook un anunţ cum că e în căutarea unei case pentru a ajuta în gospodărie şi a avea grijă de copii. Primul comentariu: „Vrei să fii soția mea?”
-
Economicacum 3 zile
Veşti proaste pentru studenţii care stau la cămin, în Braşov. Universitatea Transilvania a mărit taxa de cazare
-
Evenimentacum 3 zile
Astăzi expiră preavizul a 14 din cei 21 de medici care au demisionat de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Urgenţă Brașov, restul au revenit asupra deciziei: „Facem programul pe luna viitoare, în funcție de decizia colegilor”
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Apel al poliţiştilor braşoveni! Se caută o femeie care a furat pensia unei bătrâne din bancomant. Banii au fost eliberaţi de ATM după ce pensionara a plecat de lână el