Eveniment
Delia Tîrcolea, fostă șef de Serviciu Stabiliri Prestații în cadrul Casei Județene de Pensii Brașov, trimisă în judecată de DNA pentru complicitate la dare de mită

Delia Daniela Tîrcolea, fostă șef de Serviciu Stabiliri Prestații în cadrul Casei Județene de Pensii Brașov, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA Braşov. Delia Daniela Tîrcolea este cercetată pentru comiterea infracțiunii de complicitate la dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în data de 17 august 2020, inculpata Tîrcolea Daniela Delia, în calitatea de șef de Serviciu Stabiliri Prestații în cadrul Casei Județene de Pensii Brașov ar fi primit mită de la o persoană pentru a-și exercita cu celeritate atribuțiile de serviciu. Concret, Delia Daniela Tîrcolea ar fi făcut demersuri pentru ca, în mai puțin de o lună de zile, persoana respectivă să intre în posesia deciziei de acordare a pensiei pentru limită de vârstă.
Ulterior, în același context, inculpata Tîrcolea Daniela Delia ar fi acceptat promisiunea venită de la aceeași persoană, de a-i remite ulterior și alte foloase necuvenite, în schimbul actelor pe care urma să le îndeplinească în legătură cu recalcularea pensiei.
„Precizăm că bunurile respective, remise cu titlu de mită de către beneficiarul pensiei (în prezent decedat) ar fi fost cumpărate de persoana fizică, inculpată în prezenta cauză, care ar fi avut reprezentarea faptului că acestea urmau să fie date mai departe, ca și folos necuvenit, unui funcționar public. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.”, a transmis DNA
-
Evenimentacum o zi
FOTO – VIDEO / Accident violent în Braşov! Mașina unei școli de șoferi „s-a înfipt” într-un stâlp pe strada Păcii. Şoferul era în timpul examinării
-
Economicacum 2 zile
Braşovul a depăşit Capitala în topul orașelor cu cele mai mari prețuri din domeniul imobiliar. Este pe locul doi, după Cluj
-
Socialacum 3 zile
Copiii din Brașov îi vor putea trimite scrisori lui Moș Crăciun, prin Poșta Română, iar străbunul le va răspunde. Și prichindeii din țară îi pot scrie Moșului
-
Socialacum 3 zile
Transhumanța a intrat în patrimoniul imaterial UNESCO. Tradiția veche de sute de ani va fi protejată la nivel internațional
-
Economicacum 2 zile
Prodlacta Brașov și-a cerut insolvenţa. Compania avea în primul semestru datorii de peste 30 de milioane lei
-
Evenimentacum 2 zile
O casă din Bran a fost ţinta hoţilor! Proprietarul a rămas fără 17.000 de lei, după ce tâlharii au spart locuinţa
-
Evenimentacum 2 zile
Agenția de Investigare Feroviară a deschis o anchetă în cazul pantografului rupt de la un tren, care a rănit trei tinere la Azuga
-
Turismacum 2 zile
Târgurile de Crăciun din România, atracție pentru turiștii străini. Brașovul, Sibiul sau Craiova, printre destinațiile preferate ale vizitatorilor de peste hotare