Connect with us
Publicitate

Economic

Dedeman, tot mai aproape de construcția celui de-al doilea magazin din Brașov. Investiția se ridică la peste 7 milioane de euro

Publicitate

Publicat

pe

Dedeman, principala companie de bricolaj cu capital autohton, este aproape de realizarea celui de-al doilea magazin din municipiul Brașov. Investiția va fi construit în Dârste, la ieșirea spre București, pe un teren de 50.000 metri pătrați care a aparținut societății Autocamioane Roman S.A. Terenul a fost achiziționat de băcăuani în 2016 contra sumei de patru milioane de euro.

Publicitate

După ce anul trecut frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au făcut pași administrativi importanți, necesari pentru realizarea investiției din Dârste, aceștia sunt tot mai aproape de începerea construcției propriu-zise.

Amplasamentul viitorului magazin Dedeman Dârste

Compania a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) documentaţia necesară pentru a obține acordul APM, un pas necesar pentru obținerea autorizației de construire. Conform documentelor de la APM, compania intenționează că construiască un centru comercial cu o suprafață de 17.750 metri pătrați dintre care 13.405 metri pătrați vor fi destinați suprafeței de vânzare, restul construcției fiind organizat  în birouri, depozite, spații sanitare, vestiare și alte spații necesare funcționării.  De asemenea se va construi un post de transformare, necesar alimentării cu energie electrică a unității, 444 locuri de parcare, gard și mijloace publicitare.

Documentația mai arată că se vor asigura plantații în zonele de parcare: 1 arbore la fiecare 4 locuri de parcare, adică minimum 111 arbori + plantație de aliniament în zonele verzi, în total cca. 150 arbori decorativi. Accesul auto va fi posibil din strada Lacurilor și din Calea București, prin sensul giratoriu de lângă fabrica de bere.

Publicitate

Administrativ vorbind, acordul de mediu este unul dintre documentele necesare pentru obținerea autorizației de construire (AC), iar faptul că Dedeman solicită acest document arată un progres avansat în procesul birocratic. După obținerea AC, Dedeman va demara construcția propriu-zisă.

Conform companiei, investiția în centrul comercial este de 3 milioane de euro, la care se adaugă costul terenului plus costurile birocratice.

Dedeman în cifre

Dedeman, cel mai mare business antreprenorial, controlat de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri de peste 8,3 miliarde de lei, în creştere cu 15% faţă de 2018, potrivit datelor Ministerului Finanţelor. De asemenea, şi profitul net al companiei a continuat să urce, ajungând la aproape 1,3 mld. lei sau 270 mil. euro.

În ceea ce priveşte reţeaua de bricolaj, Dedeman a ajuns la o reţea de 54 de magazine. Reţeaua a ajuns la un total de peste 11.000 de angajaţi şi are în portofoliu peste 45.000 de produse din 11 domenii.

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes