Prima pagină
De mâine pe încă un traseu RAT Braşov vor circula doar autobuze electrice

Linia de autobuz cu indicativul 53, care asigură legătura între zonele Strada Panselelor (Astra) – Hidromecanica – Facultatea de Construcții (Tractorul), devine una ”electrică”, pe acest traseu urmând să circule de mâine, 16 decembrie 2020, un autobuz electric marca SOR. În acest fel, traseul 53 devine cea de-a opta linie de transport public de călători din municipiul Brașov deservită de autobuzele electrice RATBV S.A.
Acest lucru a devenit posibil după ce, recent, la RAT Braşov a fost livrat cel de-al 21-lea autobuz SOR. Până la sfârșitul acestui an RATBV S.A. va recepționa și va pune în circulație încă patru autobuze electrice, astfel că utilizatorii sistemului de transport public de călători din municipiul Brașov vor beneficia de serviciile unui total de 25 de autobuze electrice noi. De când au fost livrate și date în exploatare, autobuzele electrice SOR au parcurs în municipiul Brașov peste 315.000 de kilometri, ele contribuind atât la scăderea cantității de noxe emise în aer, cât și la creșterea calității serviciului de transport oferit de RATBV.
La ora actuală, pe traseele cu indicativele 9, 15, 22, 23B, 32, 34 și 36 circulă autobuze electrice produse de firma SOR Libchavy s.r.o., din Cehia, mijloace de transport cu o lungime de 12 metri, cu câte 3 uși duble, podea joasă integral, rampă acces persoane cu dizabilități, suspensie cu înclinare la bordură, aer condiționat, computer de bord pentru managementul rutei, 3 validatoare contactless, panouri electronice pentru afișare destinație. De asemenea, autobuzele sunt prevăzute cu aer condiționat, sistem de supraveghere video exterior/interior autobuz (7 camere video / vehicul), sistem automat de numărare a pasagerilor, sistem de diagnosticare și colectare parametri vehicul, sistem audio și de comunicație șofer – dispecerat. Ele sunt dotate cu motor electric de tracțiune amplasat central, putere nominală: 160 kW, cu recuperarea energiei la frânare și baterii de tracțiune cu o capacitate de 263 kWh, autonomie minim 200 km.
Garanția este 5 ani sau 500.000 km (condiția care se îndeplinește prima), inclusiv pentru bateriile de tracțiune.
În cadrul primului contract încheiat de Primăria Municipiului Brașov cu producătorul SOR din Cehia, în valoare de 75.550.720,00 lei fără TVA, este prevăzută livrarea la Brașov a 32 de autobuze electrice, iar în cadrul celui de-al doilea contract, livrarea a încă 20 de autobuze 100% electrice.
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Grav accident pe DN 13, la Măieruş. Şapte victime după ce o maşină s-a izbit de un cap de pod
-
Socialacum 2 zile
Motivarea instanţei pentru medicul braşovean Sorin Baloş, care a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Judecătorii vorbesc despre „flagelul mitei”
-
Evenimentacum 3 zile
Trei tineri, reţinut după ce au dat mai multe spargeri la Şinca. Escaladau gardul caselor şi furau bani şi bijuterii
-
Culturalacum 3 zile
Se ştie întreg line-up-ul de la Massif Festival. Morten, DJ-ul care a creat stilul Future Rave, împreună cu David Guetta vin în Poiana Braşov. Preţul biletelor
-
Socialacum o zi
O şagunistă care a obţinut locul 1 la un concurs organizat de NASA în Statele Unite ale Americii are nevoie de ajutor. Vrea să reprezinte România la un congres în Singapore, iar costul deplasări este de peste 3.000 de euro
-
Administrațieacum 2 zile
Autoritățile prezic 150.000 de pasageri, în primul an de funcționare al Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Imagini incredibile cu zăpada, din munții Făgăraș. Stratul de omăt măsoară 1,70 de metri, iar riscul de avalanșă este uriaș
-
Administrațieacum 2 zile
Iluminatul architectural din centrul Brașovului va fi regândit