Economic
De la începutul anului şi până acum, instituţiile de stat din judeţul Braşov au scos pe piaţă aproape 500 de joburi. Locul cinci la nivel naţional

Instituțiile de stat au scos la bătaie aproape 14.000 de locuri de muncă în primele șase luni ale anului, potrivit datelor jobradar24.ro, cel mai mare agregator de joburi din mediul privat și de stat din România, dezvoltat de eJobs.ro. 9 din 10 sunt funcții de execuție și puțin peste 800 sunt funcții de conducere. Comparativ, sectorul privat a avut aproximativ 200.000 de poziții noi, deschise în același interval de timp pe eJobs.ro.
„Chiar dacă anul acesta a avut loc o blocare neașteptată a angajărilor din sectorul de stat, anunțată de autorități în luna mai, în continuare, suntem peste nivelul lui 2022, când au fost postate, la nivelul întregului an, circa 12.000 de poziții în aparatul de stat. Sigur că aici există mențiunea că, de la această măsură, au fost excluse sistemul sanitar și de învățământ, unde încă se pot face angajări.”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, potrivit libertatea.ro.
Cele mai multe locuri de muncă vacante, respectiv 8.500, au aparținut instituțiilor locale, fiind urmate de primării, care primesc o categorie separată și care au cumulat aproape 2.000 de poziții deschise în prima jumătate de an. Urmează instituțiile județene, cu 1.500 de posturi și instituțiile naționale cu 827 de posturi care au fost vacante din ianuarie și până la 1 iulie. Unitățile militare au căutat să angajeze 628 de oameni, în timp ce Guvernul și ministerele au scos doar 125 de posturi în piață.
Cea mai mare nevoie de personal a fost în București și Ilfov (peste 2.900 de poziții deschise), urmate de Cluj (cu 894 de poziții), Iași (593), Constanța (545), Brașov (475) și Prahova (cu 447 de poziții). Au fost însă și județe în care numărul de oferte postate, de la începutul anului și până acum, a fost sub 100. În această categorie intră Brăilă, Bistrița Năsăud, Botoșani, Bacău, Buzău ori Călărași.
Instituțiile care vin cu cele mai multe oferte pentru candidați, la nivel național, sunt primăriile, școlile, spitalele, liceele / școlile profesionale / colegiile tehnice / colegiile naționale și universitățile. Mai mult de jumătate dintre posturi sunt full time, iar aproximativ 1.600 sunt sezoniere sau pe bază de proiect. „Înghețarea angajărilor la stat a întors atenția unui număr mai mare de candidați către sectorul privat, care atrage, lunar, peste 850.000 de aplicări. Acest lucru se întâmplă atât în orașele mari, dar și în orașele mici, unde statul continuă să fie un angajator cu oportunități limitate pentru candidați”, completează Bogdan Badea.
-
Fapt diversacum 2 zile
Povestea impresionantă a lui Ozzy, un cățel care s-a pierdut în munții Bucegi. După o mobilizare masivă, patrupedul a fost găsit. La acțiune au luat parte și salvamontiștii din Brașov
-
Evenimentacum o zi
Angajatul unei firme din Brașov a furat mașina șefului său și a condus până la Focșani. Individul și-a șantajat patronul și i-a cerut 600 de euro ca să îi înapoieze autoturismul. Hoțul a și făcut accident cu vehiculul furat
-
Entertainmentacum 2 zile
VIDEO / Un român, originar din Brașov, și câinele său sunt marii câștigători ai concursului America’s Got Talent. Adrian Stoica și Hurricane vor încasa un cec de 1 milion de dolari
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Un influencer cu peste 130.000 de urmăritori pe TikTok este căutat de poliție. Tânărul de 21 de ani a dispărut fără urmă. Dacă l-ați văzut, sunați la 112
-
Socialacum o zi
Primul tren nou cumpărat în România, în ultimii 20 de ani, va circula pe calea ferată în luna decembrie. Alte garnituri noi vor fi introduse pe rute care trec și prin Brașov
-
Socialacum 3 zile
Derogare de la lege pentru permiterea fumatului la Spitalul de Copii Brașov. O altă unitate medicală din România a cerut ministerului Sănătății înființarea unor locuri de fumat
-
Evenimentacum 2 zile
150 de studenți din Brașov vor protesta în fața Rectoratului Universității Transilvania. Marea lor nemulțumire este legată de creșterea taxelor de cazare la cămin
-
Socialacum 2 zile
Șapte din zece români își petrec cel puțin o zi din concediu pentru a sta la coadă la ghișee. Autoritățile caută soluții pentru digitalizarea instituțiilor publice