Util
De ce vremea este mai rece decât de obicei în această primăvară. Ce spun meteorologii

Vremea din această primăvară este mai rece decât de obicei, iar luna mai nu vine cu vești mai bune. Va ploua și temperaturile vor fi ușor mai scăzute, mai ales în jumătatea de nord a țării.
La începutul lunii viitoare, temperaturile vor ajunge la maximum 14 grade Celsius. Și după jumătatea lunii va fi mai rece ca de obicei, arată prognoza, cu temperaturi ce se pot opri la 12 grade.
Anul trecut a fost cel mai călduros an înregistrat vreodată în Europa. Temperatura medie a depăşit cu 0,4 grade Celsius pe cea a următorilor cinci ani cei mai călduroşi, toţi din ultimul deceniu.
Meteorologii spun că se resimt schimbările climatice.
„E posibil să avem o lună mai mai rece în nord-centru și cu valori mai apropiate de normal în restul țării, dar ce observăm este că, după această iarnă, am avut într-adevăr manifestări climatice în lunile de primăvară cu care am fost surprinși. Explicația, pe de o parte, este legată de variabilitatea naturală, dar pe de altă parte, încălzirea globală poate să aducă anumite nuanțe și aici vorbim de ce se întâmplă în Arctica. Încălzirea Arcticii se face cam de trei ori mai rapid decât media globală. Or, lucrul acesta aduce perturbări în transferul de căldură și umiditate între latitudinile înalte și cele medii și joase și atunci se produc perturbații în tiparele vremii”, a explicat la Digi24 Roxana Bojariu, climatolog.
„Regiunea aceea arctică, unde am avut în iarnă zone unde gheața nu a mai acoperit oceanul, a fost foarte importantă pentru circulația atmosferică de iarnă. Blocuri de gheață desprinse care plutesc în apa oceanului am avut în emisfera nordică, dar și în cea sudică. Acest dezechilibru duce la perturbații în care avem de-a face cu incursiuni de aer foarte rece, dinspre Arctica spre latitudinile joase și invers, în regiunile vecine, aerul foarte cald ajunge în zona arctică și încălzirea e datorată inclusiv curenților oceanici, care duc apă mult mai caldă spre zona Oceanului Înghețat. E un complex de factori care accelerează foarte mult schimbarea în Arctica și asta ne afectează și pe noi. Ne-a afectat în iarnă, iar ce s-a întâmplat în iarnă a avut inclusiv efecte pentru primăvară”, a explicat climatologul.
Roxana Bojariu a mai spus că se modifică anotimpurile – durata lor și caracteristicile lor, dacă le comparăm cu ce era înainte cu câteva decenii.
sursă: digi24.ro
-
Evenimentacum 2 zile
„Lupul de la rutieră” din Râşnov, poliţistul anului 2022, reţinut pentru luare de mită
-
Evenimentacum o zi
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soţia lui a fost viceprimar la Râşnov şi are afaceri prospere
-
Utilacum 2 zile
Atenţionare meteo! Cod roşu de vânt puternic în zona de munte a Braşovului
-
Economicacum o zi
O fermă din Făgăraş lansează un suc de afine care va fi distribuit în state precum Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar, Germania sau Marea Britanie
-
Administrațieacum 3 zile
Spitalul din Săcele va avaea un nou corp de clădire. Contractul de finanţare a fost semnat
-
Utilacum 2 zile
Consultație gratuită la Eximia City Clinic în Brașov! (P)
-
Evenimentacum 2 zile
Cine este jandarmul ucis în atacul sângeros de la Râşnov. Marian lucra de 16 ani în Jandarmerie şi urma să se căsătorească la vară
-
Sportacum 2 zile
Unele dintre cele mai mari superstaruri ale atletismului mondial vin la Brașov Running Festival