Connect with us
Publicitate

Economic

De anul viitor, românii vor putea să își deschidă un cont bancar pentru care să nu achite comisioane. Un proiect de lege a fost adoptat de Parlament

Publicat

pe

După cum apare într-o lege oficializată marți, dar care se va aplica din vara lui 2024, fiecare cetățean va avea garantat un cont fără comisioane financiare, în care să poată primi salariul sau beneficiile sociale. Astfel, de principiu, deschiderea și administrarea contului, precum și retragerea de numerar de la bancomat, printre altele, vor fi lipsite de comisioane, transmite avocatnet.ro.

Publicitate

Prin Legea 406/2023, apărută marți în Monitorul Oficial, se oferă oportunitatea fiecărui cetățean de a avea garantat un cont fără comisioane financiare, unde să i se facă plata drepturilor salariale sau a beneficiilor sociale.

Prin această măsură, respectiv crearea unui cont de bază pentru fiecare cetățean, se va îmbunătăți relația acestora cu statul, în sensul optimizării transferurilor, printre care: primirea indemnizațiilor sociale, plata taxelor și a impozitelor, după cum este subliniat în nota de fundamentare a noii legi.

Astfel, deschiderea și administrarea contului, retragerea de numerar, interogarea soldului la bancomat, plățile online și închiderea contului de bază, utilizat de cetățeni în relație cu statul, vor fi lipsite de comisioane. Aici se stabilește o singură excepție, mai exact, se precizează clar că nu vor beneficia de gratuitate plățile cu cardul pentru jocurile de noroc.

Publicitate

Serviciile amintite se vor asigura pentru și în măsura încasării lunare în contul bancar a veniturilor de natură salarială plătite de angajator, a pensiilor, indemnizațiilor și alocațiilor de asistență socială.

De asemenea, s-a stabilit acum că plata salariilor în numerar nu se interzice, până la urmă. În același timp, documentul prevede obligația comercianților de a accepta cel puțin o modalitate de plată fără numerar.

Legea intră în vigoare la 180 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, adică în data de 16 iunie 2024, și se aplică contractelor aferente conturilor de plăți cu servicii de bază încheiate după această dată.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes