Social
„Dar din suflet” de Paște: Tichete de 200 de lei pentru pensionarii brașoveni cu venituri sub 2.000 de lei
A început campania „Dar din suflet pentru seniori”, un proiect menit să aducă un strop de bucurie și un sprijin real pensionarilor cu venituri modeste din municipiul Brașov, cu ocazia sărbătorilor pascale din luna aprilie.
Campania vizează persoanele vârstnice cu domiciliul în Brașov, care încasează venituri lunare de până la 2.000 de lei și nu figurează cu datorii la bugetul local.
200 de lei sub formă de tichete pentru alimente
Seniorii eligibili vor primi un pachet de tichete în valoare totală de 200 de lei (10 tichete x 20 lei), care pot fi utilizate exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare.
Viceprimarul Lucian Pătrașcu a subliniat importanța gestului: „Prin campania «Dar din suflet pentru seniori» ne dorim să transmitem un mesaj simplu, dar important: comunitatea brașoveană își respectă seniorii și rămâne aproape de ei. Este un gest de solidaritate și de sprijin pentru pensionarii cu venituri reduse, dar și un semn de recunoștință pentru contribuția pe care generația lor a avut-o la dezvoltarea Brașovului. Grija față de seniori trebuie să rămână o preocupare constantă a administrației locale”.
Unde și până când se ridică tichetele
Tichetele pot fi ridicate de la sediul Direcției de Asistență Socială (DAS) Brașov, termenul limită fiind data de 9 aprilie.
Programul de lucru cu publicul al DAS Brașov este următorul:
- Luni, marți, miercuri, vineri: 08:30 – 15:00
- Joi: 08:30 – 17:00
Pentru a evita aglomerația, seniorii sunt încurajați să își facă programare online la adresa: dasbrasov.programero.ro.
Procedura simplificată pentru beneficiarii vechi
O veste bună pentru pensionarii care au beneficiat deja de acest program în campaniile anterioare: NU mai este necesară completarea unei noi cereri. Aceștia trebuie doar să se prezinte la sediul DAS Brașov cu:
- Actul de identitate în original;
- Cuponul de pensie din luna solicitării sau din luna anterioară.
Documente necesare pentru noii beneficiari
Persoanele care accesează programul pentru prima dată trebuie să depună o cerere (model disponibil la sediu), însoțită de următoarele documente:
- Actul de identitate (CI sau BI) în original;
- Cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original;
- Împuternicire olografă (de mână) în cazul persoanelor nedeplasabile, însoțită de documente medicale doveditoare și copie a actului de identitate al împuternicitului;
- Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Depunerea cererii și a documentelor se face concomitent cu ridicarea tichetelor, fie personal, fie prin persoană împuternicită în cazul celor nedeplasabili.
-
Fapt diversacum 3 zileVIDEO / Accident grav în Zărnești provocat de un șofer începător: Viteză excesivă și pagube majore
-
Socialacum 3 zileMiercurea brașovenilor se extinde. 28 de localuri oferă reduceri de 15% pentru clienți
-
Utilacum 3 zileVeste bună pentru șoferi: Rovinieta poate fi plătită și a doua zi după călătorie
-
Utilacum 3 zileRATBV: Traseul liniei 36, deviat temporar în cartierul Tractorul din cauza unor lucrări
-
Administrațieacum 3 zilePoliția Locală Râșnov trece la sancțiuni: Fără mașini parcate la mai puțin de 25 de metri de treceri
-
Utilacum 2 zileAutobuzele liniei 130 circulă deviat astăzi în Râșnov. Ce stații sunt afectate
-
Evenimentacum 3 zileOrdin de protecție încălcat la Făgăraș. Bărbat de 50 de ani, reținut după ce și-ar fi amenințat fosta parteneră
-
Economicacum 3 zileAvertisment AIE: Criza motorinei ar putea prelungi inflația până anul viitor



Lajosi irma
10 martie, 2026 at 10:28 am
Buna ziua