Administrație
Dan Barna, despre educația sexuală în școli: Trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților

Vicepremierul Dan Barna a declarat că părinţii care nu doresc pentru copiii lor ore de educaţie pentru sănătate trebuie să îşi asume acest lucru, menţionând că adolescenţii care nu au parte de informaţiile necesare riscă „să facă lecţia de educaţie sexuală în spatele şcolii sau în toaletă”.
Precizările au fost făcute la finalul şedinţei Biroului Naţional USR PLUS, în cadrul unei declaraţii acordate presei, la Palatul Parlamentului, conform Agerpres.ro.
„Un alt subiect care este în dezbatere parlamentară – foarte bine că s-a reuşit deblocarea lui – este legea privind educaţia pentru sănătate, aşa numita lege pentru educaţie sexuală. Aici poziţia este foarte clară: preşedintele e retrimis-o în Parlament, tocmai din acest motiv – e de neacceptat ca exact acei copii care sunt cei mai vulnerabili să nu poată participa, pentru că părinţii lor nu sunt conectaţi la agenda publică – să fiu elegant. Exact acei copii nu au şansa să participe la orele de educaţie sexuală pentru că, aşa cum este legea acum, se spune că la oră de educaţie pentru sănătate, implicit educaţie sexuală, un copil participă doar dacă părintele merge cu el de mână şi îşi dă acordul”, a spus liderul USR PLUS.
Potrivit lui Barna, este necesar un „mecanism” în baza căruia părinţii, care, din diverse considerente, nu vor ca adolescenţii să participe la orele de educaţie sexuală, să îşi asume acest lucru.
„În loc să avem – şi asta e poziţia susţinută de USR PLUS – un mecanism prin care acei părinţi, care, din considerente religioase sau orice alt considerent, îşi retrag copiii de la ora respectivă – şi este într-adevăr dreptul părintelui -, avem o lege care spune că la oră participă doar acei copii cu cei mai responsabili părinţi. Or, în felul acesta obligăm în continuare generaţii de tineri şi tinere să facă lecţia de educaţie sexuală în spatele şcolii sau în toaletă. Este de neacceptat. E o poziţie foarte fermă pe care USR PLUS o are vizavi de acest subiect. Trebuie să ne gândim la copii şi nu la himerele medievale ale părinţilor. Copiii sunt viitorul acestei ţări, iar cei care trăiesc încă Evul Mediu pot să îşi asume lucrul acesta, dar să îşi asume ei retragerea copilului. Nu statul să vină să spună: copiii nu au dreptul la educaţie sexuală şi doar părinţii înţelepţi şi cărora le pasă cu adevărat de copii pot să îşi ducă copilul la oră”, a mai spus vicepremierul.
Forma actuală a legii, a adăugat el, este una „medievală” şi şi-a exprimat regretul în legătură cu faptul că există şi parlamentari liberali care susţin legea în forma în care preşedintele a trimis-o spre reexaminare.
„De la PSD nu ne mirăm. Dar am văzut şi parlamentari PNL susţinând această iniţiativă. E în momentul de faţă în Senat, în aceeaşi formă pentru care preşedintele a trimis-o înapoi. Pare că suntem total iresponsabili pe acest subiect şi vom fi foarte fermi în perioada următoare. Această lege trebuie să fie adresată copiilor”, a precizat el.
Potrivit unui comunicat USR PLUS din 10 iunie, în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială din Senat, parlamentarii alianţei au votat pentru reexaminarea legii respective şi au depus patru amendamente, care au fost însă respinse.
„Amendamentele USR PLUS aveau ca scop asigurarea sănătăţii copiilor şi adolescenţilor şi vizau de la eliminarea articolului de lege care schimbă sintagma ‘educaţie sexuală’ în ‘educaţie sanitară’ şi care condiţionează participarea la aceste ore de acordul părinţilor, la introducerea orelor de educaţie sexuală din clasa a V-a, predarea orelor de către cadre medicale şi posibilitatea ca părinţii să-şi retragă copiii de la aceste ore”, menţiona sursa citată.
-
Evenimentacum 3 zile
Cine sunt cei doi tineri din Holbav care au murit după ce s-au lovit violent cu motocicletele. Pe amândoi îi chema George, erau prieteni de mici, aveau povești de viață similare, iubeau motoarele, iar acum și-au găsit sfârșitul împreună
-
Evenimentacum 2 zile
Un bărbat din Codlea a ajuns în stare gravă la spital în urma unei altercații cu un alt individ. Victima se zbate între viață și moarte, iar agresorul a ajuns în arest
-
Evenimentacum 3 zile
Biciclete și karturi cu pedale, furate din uscătorul unui imobil din Brașov. Hoții au fost identificați și reținuți de polițiști
-
Utilacum 3 zile
RATBV introduce mai multe autobuze pe linia 770, între Brașov și Săcele. După ce orar vor circula mijloacele de transport în comun
-
Evenimentacum 2 zile
Femeia care a furat 4.000 de lei pe care o bătrână i-a uitat într-un bancomat din Brașov s-a predat la poliție. Victima și-a recuperat banii și a retras plângerea
-
Evenimentacum 2 zile
Un bărbat din Brașov a vrut să dea foc unei case. Proprietarul l-a surprins și a alertat poliția
-
Evenimentacum o zi
Deși era băut și nu avea permis, un tânăr din Victoria a furat mașina tatălui său, a făcut accident, dar s-a întors și a parcat autoturismul la locul lui. Aventura teribilistului s-a încheiat cu un dosar penal
-
Entertainmentacum 6 ore
Metodă inedită de eliberare a nervilor și stresului, la Brașov. Un antreprenor din oraș a deschis o „sală de spart”. Aici clienții distrug tot ce le iese în cale, iar efectul ar fi terapeutic