Economic
Dacia își schimbă sigla. Începând de astăzi compania are o nouă identitate vizuală. Cum arată logoul de pe mașinile fabricate în România

Tradiționala siglă de pe mașinile produse de Dacia se schimbă, iar începând de astăzi compania trece la o nouă identitate vizuală. „Dacia link”, așa cum a fost botezată schimbarea de imagine se va regăsi pe toate mărcile produse de firma care face parte din grupul Renault.
Compusă din literele D şi C stilizate, legate între ele asemenea elementelor unui lanț, noua emblemă evocă în acelaşi timp robustețe şi simplitate. Această siglă este ușor vizibilă de la distanță, fiind prezentă, în plus, pe jantele tuturor modelelor. O altă schimbare imediat vizibilă o constituie apariția logotipului în partea din spate a tuturor modelelor, precum şi pe volanul acestora, scriu jurnaliștii economica.net.
Introducerea noii identități este însoțită de apariția noii nuanțe „Gris Mégalithe”, pe barele de pavilion, pe scuturile de protecţie faţă şi spate, precum şi pe carcasele oglinzilor retrovizoare ale modelelor Sandero Stepway, Spring şi Duster.
„Prezentarea noii identități vizuale pe toate modelele gamei Dacia reprezintă cel de-al treilea şi ultimul capitol al strategiei lansate în urmă cu mai mult de un an. Acest nou univers vizual reflectă valorile noastre – simplitate, robusteţe, spirit autentic– sub o formă mai afirmată şi mai modernă. Noua identitate reprezintă un impuls vizibil pentru Dacia în îndeplinirea ambiţiilor sale”, a declarat Denis Le Vot, directorul general al mărcii Dacia la nivel mondial, citat de aceeași sursă.
În decurs de numai câteva luni, Dacia şi-a reînnoit întreaga gamă şi a completat-o cu două modele inedite – Spring 100% electric şi Jogger, vehiculul de familie polivalent de segment C. Introducerea noii identități vizuale încununează acest efort de reînnoire.
Pentru Dacia, „esențial” înseamnă să ofere vehicule care să răspundă nevoilor reale ale clienţilor. Pe scurt, vehicule robuste şi fiabile, cu un grad ridicat de polivalență, care să permită utilizarea lor atât pentru traseele de zi cu zi cât şi pentru incursiunile în aer liber. O nouă culoare de caroserie, „Lichen Kaki”, îşi face de altfel apariția tocmai pentru a sublinia apropierea mărcii de natură.
În plus, pentru a dovedi că Dacia este promotoarea unei abordări raționale a modului în care vehiculele sunt utilizate de clienți, marca va abandona treptat elementele cromate și materialele din piele naturală.
Dacia va aplica treptat angajamentele asumate de Renault Group cu ocazia Adunării Generale din 23 aprilie 2021. Astfel, din 2023, Dacia va fi prima marcă a grupului ale cărei vehicule vor avea viteza maximă limitată la 180 km/h.
„Dacia se înnoieşte păstrându-şi în acelaşi timp ADN-ul. Această evoluţie ne permite să demonstrăm că vehiculele noastre pot fi «cool», oferind totodată ceea ce este esenţial pentru clienţi. Marca evoluează odată cu timpurile iar imaginea sa devine tot mai modernă. Modelele sale, polivalente şi robuste, dotate cu echipamente ingenioase şi adaptate ieşirilor în aer liber, se adresează clienţilor pragmatici care sunt în căutarea unor vehicule economice şi ecologice. Noua identitate vizuală reflectă aceste mesaje şi aduce un plus de atractivitate mărcii Dacia, aflate la un nou început”, consideră Lionel Jaillet, director performanţă produs la Dacia, citat de economica.net.
De asemenea, directorul de design al mărcii, Davis Durand, este de părere că „noul logotip exprimă caracterul esenţial al mărcii. Totodată, sigla «Dacia Link», inspirată din universul mecanic, evocă simplitate, robusteţe şi conexiune, fiind astfel un simbol puternic al comunităţii clienţilor Dacia”.
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Jaf la Braşov! 76.000 de Euro au fost furaţi de la un bărbat, pe Bulevarul Gării
-
Turismacum 3 zile
O noapte la un hotel de 3 stele în Poiana Braşov a ajuns cât un sejur în Austria, Italia sau Bulgaria: „De banii ăștia mă duc la Innsbruck, îmi mai rămân să merg o săptămână la bulgari / Am luat o vacanță de opt zile în Italia la banii ăștia”
-
Economicacum 3 zile
Primul hotel Kempinski din România se deschide la Poiana Brașov. Kempinski este grupul hotelier de lux cu cea mai îndelungată existență din Europa
-
Businessacum 3 zile
FOTOREPORTAJ / Povești crestate pe pâine, într-o brutărie din Bod. O fostă jurnalistă din Brașov a renunțat la reportaje și a deschis o mică afacere cu produse de panificație
-
Evenimentacum 2 zile
Dubă plină cu lemn fără documente de provenienţă depistată de poliţiştii braşoveni
-
Economicacum 2 zile
CFR Marfă vinde un hotel din Predeal: „Trebuie să îl ia cineva care se pricepe în domeniul turistic”
-
Administrațieacum 2 zile
De mâine, „Miercurea brașovenilor” pe pârtiile din Poiana Brașov. Schiorii din oraş plătesc doar jumătate de preţ la instalaţiile pe cablu din staţiune
-
Turismacum 3 zile
Aproape 1,3 milioane de turişti au ajuns la poalele Tâmpei în primele 10 luni ale anului. Braşovul, în top 3 la nivel naţional