Connect with us
Publicitate

Economic

Dacă în 2008 erau necesare două salarii și jumătate pentru o rată, acum cu un salariu sunt acoperite două rate

Publicitate

Publicat

pe

Cine era plătit cu salariul mediu net pe economie în 2008 nici nu se putea apropia de un apartament cu două camere în Brașov. Dacă în 2008 erau necesare două salarii și jumătate pentru o rată, acum cu un salariu sunt acoperite două rate. De aceea, spun experții citați de Ziarul Financiar, este cel mai bun moment din ultimii ani pentru accesarea unui credit.

Publicitate

În primele cinci luni din 2021 s-au înregistrat cu 36% mai multe tranzacţii la nivel naţional comparativ cu perioada similară din 2020 dar şi cu 30% peste numărul de tranzacţii imobiliare înregistrate în primele cinci luni din 2019, când piaţa nu era influenţată de efectele pandemiei, potrivit Agenţiei de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Preţul mediu solicitat de vânzătorii de apartamente şi case s-a majorat cu 3,1% la Brașov și cu 2,2% la nivel național în primul trimestru din 2021 faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor Analize Imobiliare, notează Ziarul Financiar.

„Ritmul anual de creştere a preţurilor a încetinit din cauza scăderii cererii şi a majorării ofertei existente; acest indicator s-a situat, în perioada analizată, la 3%, faţă de 3,5% la sfârşitul anului trecut. Acesta este cel mai scăzut nivel înregistrat în ultimii şase ani, o valoare mai scăzută decât atât, anume 2,7%, fiind consemnată în primul trimestru din 2015. Şi indicele de preţ al proprietăţilor rezidenţiale, publicat de INS pe baza tranzacţiilor colectate de la notari, relevă o scădere a marjei de creştere anuale la 2% în trimestrul al patrulea din 2020, faţă de 2,3% în trimestrul anterior, în timp ce media europeană s-a majorat la 5,7%. În România, creşterea medie anuală de 3% s-a reflectat diferit pe cele două segmente ale pieţei: preţul imobilelor existente (vechi) a înregistrat o uşoară scădere, de 0,5%, în timp ce preţul imobilelor noi s-a majorat cu 6,8%“, a spus Dorel Niţă, Head of Data and Research, Imobiliare.ro.

Publicitate

Ionuţ Nicolescu, preşedintele companiei de consultanţă imobiliară SVN România este de părere că piaţa rezidenţială locală se află în cel mai bun moment al său din ultimele decenii, în ciuda perioadei dificile prin care am trecut.

Grafic realizat de ZF.ro conform datelor Imobiliare.ro

„Creşterile sunt şi mai semnificative la nivelul marilor oraşe. În Bucureşti şi Ilfov, cea mai mare piaţă rezidenţială a ţării, avem o creştere anuală de 57% după primele cinci luni, în Cluj s-a înregistrat o creştere de aproape 12%, în Braşov s-a înregistrat o creştere de 89% a tranzacţiilor încheiate în primele cinci luni din 2021, iar în Constanţa s-a înregistrat o majorare de 175%“, a explicat Ionuţ Nicolescu.

Lunile cuprinse între ianuarie şi mai 2021 au adus cele mai bune rezultate înregistrate în aceste luni în ultimii cinci ani.

Piaţa rezidenţială a fost foarte puţin afectată de criza sanitară din ultimele 15 luni în principal datorită fundamentelor temeinice comparative cu criza economică declanşată în 2008.

„Accesibilitatea este la cel mai bun nivel din istorie (raport salariu / preţ), dobânzile au continuat să scadă şi perioada actuala ne-a arătat cât de important este spaţiul în care locuim. Estimăm că 2021 va duce la înregistrarea unor noi rezultate foarte bune, în creştere comparativ cu cele înregistrate în 2020. Din punct de vedere al livrărilor, acest an ar putea aduce pe piaţă aproximativ 18.000 – 20.000 de locuinţe noi în Bucureşti şi împrejurimi, un volum similar cu cel înregistrat anul trecut“, a spus preşedintele SVN România.

Publicitate

Grafic realizat de ZF.ro conform datelor Imobiliare.ro

Cererea pentru proprietăți rezidențiale, în scădere la Brașov

Grafic realizat de ZF.ro conform datelor Imobiliare.ro

Noile proiecte rezidenţiale atrag clienţi în special dintre cei care au cumpărat deja într-un alt proiect nou, dar care acum, după pandemie, vor un upgrade, explică Michele Nusco, CEO şi unul dintre acţionarii grupului italian Nusco.

„Pe timp de pandemie mulţi au decis că vor un upgrade şi au vândut sau vor să vândă şi să cumpere într-un alt proiect. Peste 50% din clienţii noştri se mută aici din alte proiecte deoarece vor mai multe facilităţi aproape de casă, mai mult spaţiu verde sau o locuinţă mai spaţioasă“, a explicat Michele Nusco.

Grafic realizat de ZF.ro conform datelor SVN România și Financial Solutions

sursa: Ziarul Financiar

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes